Latina ne-a transmis cunoaștere sistematică și limba română
„Latina ne-a transmis nouă, românilor, nu numai limbajul științific al multor forme de cunoaștere sistematică, ci și limba română însăși. Mai mult, mulți dintre noi ne presărăm adesea româna contemporană cu vorbe și expresii luate direct din latinește. Se întâmplă acest lucru mai ales în lumea academică și universitară, în domeniul dreptului, în medicină și farmacie, în tehnică etc (…) Acum, când unii cred că limba latină este tocmai bună de aruncat în „lada de gunoi a istoriei”, reflecțiile de mai jos nu pot să fie lipsite de interes. Cunoașterea limbilor clasice este extrem de importantă pentru că din acestea provine o mare parte din zestrea noastră lingvistică actuală, chiar și atunci când limba pe care o vorbim nu are rădăcini directe în vreuna dintre aceste limbi. Spre exemplu, limbajul științific al multor discipline își trage originea, în mai toate limbile europene, din grecește și latinește” (Ioan Aurel Pop)
Alegerile locale în pandemie
Alegerile locale din acest an vor mai produce o premieră, fiind primul proces electoral din „România organizat în condiții de pandemie. Va fi un experiment democratic major, în condiții sanitare dificile, ocazie cu care vom testa atât capacitatea instituțională de organizare a alegerilor, cât și comportamentul electoratului, variația mobilizării pe regiuni, pe județe, pe localități sau pe categorii de vârstă.” (Remus Ioan Ștefureac)
Alte articole: Remus Pricopie / Ce ne unește? Ce ne desparte? Ce avem de corectat?; Andreea Mîță : Criză și comportamente. Considerații de Ivan Krastev și Daniel David; Valentin Rupa - Despre libertate etc
Mai multe pe: https://revistacultura.ro/
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”