Data publicării:

Laser Măgurele. Acad. Zamfir: Cine sunt oamenii care lucrează la ELI - NP - video

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
laser
laser

Acad. Nicolae Zamfir, director general IFIN - HH (Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei), director proiect ELI - NP și Silviu Agapi, director general Thales România, au acordat un interviu în exclusivitate la DCNews.

Acad. Nicolae Zamfir a vorbit despre cea mai avansată infrastructură de cercetare din lume care se axează pe studiul fizicii fotonucleare și aplicații ale acesteia, fiind alcătuită dintr-un laser de foarte mare intensitate constând din doi laseri cu pulsuri ultrascurte de 10PW și cel mai strălucitor fascicul reglabil de raze gama. Expertul a explicat că pentru un asemenea proiect de anvergură este nevoie de specialiști.

"Un element esențial a fost și este construirea echipei. Am plecat de la zero, să deschidem competiții internaționale, să nu transferăm automat cercetătorii existenți în acest nou centru. Comisia Europeană și Guvernul României ne-au aprobat un sistem de salarii pentru cercetători la fel ca în alte centre din lume. (...) Sunt cam 200 de oameni în echipa ELI, români și străini. Continuăm căutarea internațională. Dacă avem echipamentele cele mai performante din lume pentru a obține rezultatele de excepție, mai este nevoie și de cercetători de excepție. Avem standardele care se aplică la marile centre. Cine satisface acele criterii, devine cercetător la ELI. Din cei 200, avem trei categorii: sunt românii din România, sunt românii care s-au întors din diaspora (ingineri, profesori consacrați) și sunt și străinii. Avem în proiect oameni din 27 de țări ale lumii", a zis acad. Nicolae Zamfir, directorul proiectului Extreme-Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP) de la Măgurele, la DC News.

ELI - NP a fost selectat de cel mai important comitet științific din domeniul Fizicii Nucleare din Europa-NuPECC-în Planul pe Termen Lung al Fizicii Nucleare din Europa că infrastructura majoră.

Iată interviul pe care ni l-au acordat Acad. Nicolae Zamfir, director general IFIN - HH (Institutul Național de Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei), director proiect ELI - NP și Silviu Agapi, director general Thales România:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel