Data publicării:

Larisa Ceban, un nou început în România. Cum s-a decis la 60 de ani să deschidă un business de frumusețe în țară / video

Autor: Valentina Miu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Larisa Ceban, o figură importantă a comunităţii din Republica Moldova în România, a fost invitată în emisiunea MI-Th Influencer, moderată de Thea Haimovitz, unde a povestit cum s-a decis să deschidă un business de frumusețe în România.

„M-am născut în nordul Moldovei, mai exact în Soroca, satul Bulboci, un sat cu oameni frumoși, un sat mare. Părinții mei s-au dedicat în întregime vieții la țară. Au muncit pentru a-și ridica cei 3 copii, pentru că am urmat toți studii și am plecat în lumea mare.

Prin anii '80 îmi doream să fiu judecător, dar pe atunci era necesar să ai un stagiu de muncă de câțiva ani și atunci, după clasa a X-a nu era posibil și tatăl meu a spus să mă fac profesor, pentru că un profesor va avea mereu de lucru.

Am ascultat de sfatul tatălui meu și am plecat la Facultatea de Geografie și Biologie, unică pe atunci în țară. Erau 27 de persoane pe un loc. Am intrat la facultate în 1981. Am devenit șefă de grupă pentru că am avut note foarte bune”, a spus Larisa Ceban.

Mai târziu, Larisa Ceban a devenit cunoscută după ce a înființat un colegiu în care, timp de patru ani, cursanţii învaţă tot ce ţine de beauty, de la îngrijirea părului, coafură, cosmetică, manichiură, masaj, tatuaje, bijuterie, bodypainting.

„Am început cu 27 de studenți în primul an. Cota maximă a fost 1.200 de studenți. Anual sunt 300-400 de absolvenți. În fiecare an, câte 160 de copii plecau în străinătate în timpul anului școlar.

Persoanele care au activat în instituția noastră au fost persoane foarte dotate, persoane care, pe lângă baza medicală pe care o aveau în domeniul cosmetologiei, au făcut cursuri peste hotare. Am avut cursuri în SUA, Rusia, Ucraina. Au fost cheltuieli enorme pentru pregătirea cadrelor didactice. Din moment ce tu cunoști că în spatele tău este un colectiv de profesioniști, nu îți este frică să stai în fața părinților. Din moment ce ești în fața părinților, tu ești obligat să îi dai copilul pregătit. Nu neapărat în domeniul profesional, dar pregătit ca om”, a precizat Larisa Ceban.

Copiii Larisei Ceban au fost primii care au terminat cursurile.

„Când am creat instituția, îmi doream foarte mult să văd ce se petrece acolo, așa că am făcut acasă un congres familial și le-am spus copiilor să meargă la cursuri, dar să nu afle nimeni că sunt copiii mei. 

Altfel nu știam cât de corectă este pregătirea. Au fost acești ani de studii în care fiica mea nu a avut voie să intre în niciodată în cabinet și nici să îmi spună mami, pentru că nu se știa că sunt copiii mei”, a povestit Larisa Ceban.

La vârsta de 60 de ani, a decis să ia viaţa de la capăt în România, aşa că a venit aici şi a deschis un business tot în domeniul frumuseţii.

„Ajungi într-o perioadă din viață să vrei o schimbare. Decesul părinților, moarte soțului, aceste lucruri m-au făcut să mă simt străină. La un moment dat mi se părea că aceste lucruri mă vor măcina.

Am zis că fără vise, omul este nimic. Dacă ai vise tinzi să le realizezi și atunci faci niște lucruri pe care nu îți imaginezi că le-ai putea face.

Îmi plăcea de mult România, îmi plac oamenii, îmi place tot. Am avut posibilitatea să călătoresc în 60 de state ale lumii, dar îmi place aici, acasă.

Am decis că vreau aici o casă. Mi-am luat casă aici și am decis să fac un business, un salon așa cum mi-l doresc. Mi-a venit o idee să deschid niște saloane de frumusețe cu tot ce am adunat pe parcursul vieții”, a adăugat Larisa Ceban în cadrul emisiunii MI-Th Influencer.

Vezi emisiunea integrală în materialul video de mai jos:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel