Lapte, beneficii. Benefic pentru oase, dinți, previne CANCERUL și DIABETUL
Această licoare foarte importantă în nutriție nu este nevoie să fie consumată în cantități mari pentru a profita de beneficiile sale. Cu o cană pe zi ai grijă de sănătatea și de imunitatea corpului tău și în acelși timp te ferești de o serie de boli.
Cu un pahar de lapte de vacă primești la fel de multă vitamina D ca și 100 grame de somon, la fel de mult calciu ca și 200 grame de broccoli, la fel de mult potasiu ca și o banană mică, la fel de multă vitamina A ca și un morcov și la fel de mult fosfor ca și 200 grame de fasole gătită.
Conform studiilor, laptele conține nouă nutrienți esențiali de pe urma cărora sănătatea oamenilor are de câștigat:
- Calciu: contribuie la dezvoltarea oaselor, dinților și la menținerea în limite normale a valorilor densității osoase;
- Proteine: reprezintă o sursă de energie și ajută la repararea țesutului muscular;
- Potasiu: păstrează tensiunea arterială în limitele normale;
- Fosfor: ajută la întărirea oaselor și la generarea energiei;
- Vitamina D: favorizează menținerea sănătății oaselor;
- Vitamina B12: cu rol important în formarea globulelor roșii și menținerea sănătății țesutului nervos;
- Vitmania A: susține sistemul imunitar, sănătatea ochilor și a pielii;
- Riboflavine: transformă alimentele în energie;
- Niacina: metabolizează zaharurile în acizi grași.
Există studii care arată că persoanele care consumă lapte au un risc mai mic de a înceta din viață din cauza unor afecțiuni cum ar fi cele cardiace și accidentul vascular cerebral cu 15-20%. Această cercetare este prima care asociază consumul de lapte cu decesul cauzat de aceste afecțiuni.
Alte studii arată o mică scădere a incidenței decesurilor declanșate în urma afecțiunilor cardio-vasculare, accidentului vascular cerebral, diabet de tip 2,cancer de colon și posibil a cancerului de vezică urinară.
Sănătatea oaselor - Laptele și produsele lactate oferă calciu, fosfor, magneziu și proteine care sunt esențiale pentru o creștere sănătoasă a oaselor. Consumul adecvat de lapte și produse lactate din copilărie și de-a lungul vieții ajută la menținerea unor oase puternice și le protejează împotriva unor afecțiuni cum este osteoporoza.
Dinții - Cantitatea de calciu și fosfor din lapte și produse lactate, este benefică pentru dezvoltarea dinților și pentru menținerea sănătății lor. Proteina prezentă în cea mai mare cantitate în lapte este cazeina și este protectivă întrucât formează o protecție la nivelul smalțului dinților, prevenind astfel pierderea calciului și fosforului atunci cand smalțul dinților este expus la acizii din gură. Studiile au sugerat că laptele reduce efectul cariogenic al alimentelor asupra dinților, atunci când sunt consumate împreună cu laptele.
Reduce tensiunea arterială - Un număr din ce în ce mai mare de studii sugerează că un consum de 3 porții de lactate pe zi, alături de 5 porții de fructe și legume ca parte a unei diete sărace în sare, poate reduce hipertensiunea arterială atât la adulți cât și la copii. Deși mecanismele exacte implicate nu sunt clare, se crede că potasiul, calciul, magneziul și proteinele din lapte sunt probabil implicate.
Laptele și bolile cardio-vasculare - Mai multe studii au arătat o legătură între consumul de lactate și reducerea riscului apariției bolilor cardiovasculare. Un studiu recent a arătat că bărbații care au consumat lactate au avut mai puține accidente vasculare cerebrale decât cei care nu au inclus acest aliment în dietă. Această asociere poate fi datorată mai multor elemente din lapte, dar studiile epidemiologice arată că aportul crescut de calciu determină o scădere semnificativă a riscului de boli cardio-vasculare. Mai specific, studiile arată că aportul crescut de calciu determină o scădere a colesterolului rău și o creștere a celui bun. În plus, este cunoscut faptul că acest element leagă grăsimile rele, la nivelul intestinului și previne absorbția lor, ducând astfel la scăderea nivelului lor în sânge.
Citește și: Dorin Cojocaru, predicție sumbră privind fabricile de lapte din România
Obezitatea - Contrar credinței comune, studiile arată că persoanele care consumă lapte și produse lactate sunt mai suple decât cele care nu le consumă. Consumul de lactate în cadrul unei diete ce controlează aportul caloric se asociază cu scăderea ponderală, în special din regiunea abdominală. Acest lucru este în special important deoarece grăsimea la nivelul trunchiului este în mod special asociată cu problemele de sănătate. Mecanismul implicat este neclar, dar se pare că include acțiunea calciului din lapte și lactate.
Diabetul de tip 2 - Studiile arată că un consum regulat de lapte și lactate degresate poate determina reducerea riscului pentru diabetul de tip 2, care reprezintă o importantă problemă de sănătate a adultului și a devenit din ce în ce mai frecvent la copii și adolescenți. În plus, cu cât consumul de lactate este mai mare cu atât riscul de diabet scade. Se consideră că acest efect se datorează nutrienților benefici conținuți în lapte, printre care calciu și magneziu sau faptului că lactatele au un indice glicemic scăzut care ajută la controlul glicemiei.
Cancerul - Există evidențe considerabile care sugerează că laptele de vacă are efecte protective față de cancerul colorectal și cel mamar. Un studiu recent a arătat că bărbații care au consumat în medie 1,5 pahare de lapte pe zi sau mai mult, au avut cu 35% un risc mai mic pentru cancerul colorectal decât bărbații care au consumat mai puțin de 2 pahare pe săptămână. Un alt studiu a arătat că femeile care au băut mai mult lapte în copilărie și au continuat să consume lactate ca adulți au avut un risc mai mic de a dezvolta cancer mamar. Calciul și acidul linoleic conjugat sunt considerate a fi componentele protective pentru cancerul de colon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News