Lansare dublă pentru regizorul Iosif Demian la TIFF 2019
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
În cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului International de Film Transilvania din Cluj-Napoca, pe 7 iunie, ora 17.00, la TIFF Lounge va avea loc o lansare dubla pentru regizorul Iosif Demian.

„Baloane de curcubeu", lungmetrajul regizat în anul 1982 de regizorul Iosif Demian, va fi lansat în format Blu-ray pe 7 iunie 2019, în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania din Cluj-Napoca.

Cu aceeași ocazie, se va lansa volumul bilingv „Iosif Demian. Note de autor ׀ Author's notes", un interviu de Laura Dumitrescu.

Evenimentul va avea loc la TIFF Lounge, de la ora 17:00, în prezența regizorului Iosif Demian, care va purta un dialog pe tema lansării cu criticul Angelo Mitchievici.
Cartea si Blu-ray-ul se vor găsi în rețelele de librării Cărturești, Humanitas, Librarium și Libris, începând cu luna iunie, într-un tiraj total de 500 de exemplare.

„Versiunea filmului Baloane de curcubeu pe care urmează să o vizionați am numit-o Alegerea regizorală. Am evitat cu bună știință s-o numesc Versiune regizorală, din cauza faptului că filmul a suferit modificări și tăieturi împotriva doriței și voinței mele. După 12 versiuni care n-au trecut de Comisia de Cenzură, filmul a fost, până la urmă, total interzis. Această versiune, cu numărul (norocos) 13, singura ramasă, a supraviețuit erei Ceaușescu ascunsă sub saltea, a rezistat unui voiaj departe, în Australia, ca în final, după zeci de ani de captivitate într-un subsol, să fie salvată miraculos și recondiționată. Odiseea pe care pelicula a trăit-o a lasat urme... „cicatricele„ ce le veți vedea pe ecrane doar completează povestea filmului", a declaratIosif Demian.

Iosif Demian, regizor și operator român care trăiește în prezent în orașul Sydney (Australia), este cunoscut pentru filmele: O lacrimă de fată (1980), Baloane de curcubeu (1982), Lovind o pasăre de pradă (1984).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel