Ladislau Boloni s-ar fi înţeles cu FRF pentru a prelua naţionala - surse
Ladislau Boloni ar putea fi noul selecţioner al României. Acesta ar avea deja un acord verbal cu FRF.
Informaţia a fost oferită de jurnalistul Emanuel Roşu, pe site-ul său. Acesta spune că a mai rămas de verificat contractul de către avocaţii lui Ladislau Boloni. Dacă totul va fi în regulă, Ladislau Boloni va reveni pe banca naţionalei după 20 de ani. El a mai fost selecţioner pentru 10 meciuri între iunie 2000 şi iulie 2001, timp în care a înregistrat 6 victorii, trei înfrângeri şi o remiză.
Boloni, prima reacţie după întâlnirea cu şefii FRF
Ladislau Boloni anunța că a avut loc o discuție ”bogată în idei” și că vor urma și alte întâlniri.
”Sigur că da, mai sunt lucruri de discutat. Aștept încă ceva. Am vorbit și cu domnul Stoichiță. Am fost în contact, o discuție foarte bogată în idei, să spun așa, și pe urmă, zilele următoare vom intra în contact", a spus Ladislau Boloni, citat de Digisport.ro.
Boloni, soluţie după ce Dan Petrescu a refuzat naţionala
Antrenorul Dan Petrescu a refuzat propunerea Federaţiei Române de Fotbal de preluare a postului de selecţioner al echipei naţionale şi va continua la conducerea echipei CFR Cluj, a anunţat preşedintele grupării ardelene, Cristian Balaj, potrivit Agerpres.
„În urma discuţiilor, atât clubul, cât şi antrenorul Dan Petrescu au decis să continue împreună proiectul început la CFR Cluj. Ne bucurăm, suntem fericiţi, este un antrenor în care avem încredere şi un om de cuvânt”, a spus Balaj într-un interviu postat pe canalul de YouTube al clubului. „A fost un sezon greu cu multe meciuri într-o perioadă scurtă de timp. Din cupele europene ne-am fi dorit mai mult, în schimb în campionatul intern am stabilit noi recorduri, au fost multe meciuri câştigate şi în plus fără gol primit. Lucrăm în continuare cu Dan Petrescu, suntem preocupaţi pentru a avea un sezon cât mai bun”, a adăugat Balaj.
Dan Petrescu este al treilea antrenor care refuză postul de selecţioner după Gheorghe Hagi şi Răzvan Lucescu. VEZI CONTINUAREA AICI
Mirel Rădoi (40 de ani), a anunţat, la 14 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că nu va mai continua la conducerea primei reprezentative după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022.
Rădoi a preluase funcţia de selecţioner la 26 noiembrie 2019, post rămas vacant după plecarea lui Cosmin Contra. Contractul lui Mirel Rădoi a expirat la 30 noiembrie 2021.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News