Data publicării:

Lăcrămioara Perijoc, calificată în sferturi la Mondialele de box feminin

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp
sursa: Agerpres
sursa: Agerpres

Românca Lăcrămioara Perijoc a ajuns în sferturi la Mondialele de la Istanbul, la box feminin.

Pugilista română Lăcrămioara Perijoc s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale cat. 54 kg, la Campionatele Mondiale de box feminin de la Istanbul, după ce a învins-o la puncte, cu 3-2, pe irlandeza Niamh Chloe Fay. Perijoc, campioană europeană în 2019, o va înfrunta în sferturi pe dominicana Estefani Almanazar de Leon, meciul fiind programat luni 16 mai.

Tot luni, Alexandra Maria Petcu va boxa în sferturile cat. 81 kg contra polonezei Oliwia Toborek, campioană europeană Under-22 la categoria +81 kg în acest an, la Porec (Croaţia). La aceeaşi competiţie, Petcu a obţinut argintul la 81 kg.

Cine sunt celelalte pugiliste române care au părăsit turneul



România a aliniat un lot de cinci sportive la startul competiţiei, dar Steluţa Duţă (cat. 48 kg/CSA Steaua), Eugenia Anghel (cat. 50 kg, SCM Craiova) şi Claudia Nechita (cat. 57 kg, CSA Steaua) au părăsit deja turneul. Antrenorii lotului naţional de senioare sunt soţii Adrian şi Mihaela Lăcătuş.

Mondialele feminine de la Istanbul sunt dotate în premieră cu premii extraordinar de mari, 2,4 milioane de dolari în total, medalia de aur fiind răsplătită cu 100.000 de dolari, argintul cu 50.000 de dolari şi bronzul cu 25.000 de dolari.

Ce nu știai despre box

 

1. Boxul își are rădăcinile în lumea antică și încă din secolul al VII-lea î.Hr. a devenit parte a disciplinelor practicate la olimpiade.

În antichitate, printre altele, nu existau categorii de greutate și boxerii luptau până când unul dintre ei era eliminat sau îi era recunoscută înfrângerea. Toate luptele se duceau fără brutalitate, cu mare respect pentru adversar. Se crede că Diagoras din Rhodos a fost unul dintre cei mai celebri boxeri ai antichității. 

2. Boxul definit a fi „arta nobilă a apărării”

Definit deja drept „arta nobilă a apărării” în secolul al XVIII-lea, boxul modern s-a născut în 1867, tocmai când un nobil scoțian, John Sholto Douglas, marchizul de Queensberry, a introdus multe dintre regulile actuale. Acestea au inclus categorii de greutate, lungimi ale rundelor, numărarea a zece secunde după KO și mănuși obligatorii... CITEȘTE RESTUL AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel