Data publicării:

Laboratorul de comedie – Spectacol lectură

Autor: Flaviu Predescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Muzeul Național al Literaturii Române și Teatrul de Comedie organizează sâmbătă, 26 mai 2018, ora 14.00, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), spectacolul-lectură al Laboratorului de Comedie susținut de studenți ai Universității Hyperion, profesor Rodica Mandache, în regia lui Răzvan Popa.

"La 23 aprilie 2018, chiar de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autor, inițiată și sărbătorită de UNESCO, din 1995, în fiecare an, Teatrul de Comedie și Muzeul Național al Literaturii Române din București (MNLR), prin Festivalul Comediei Românești au lansat LABORATORUL DE COMEDIE – ediția a IV-a – un program de scriere creativă dramatică prin care se urmărește descoperirea și punerea în scenă a textelor noi sau dramatizarea unor opere literare românești."

Tema LABORATORULUI DE COMEDIE din acest an a avut două direcții de lucru: text comic dramatic original care să respecte tema CUPLU sau dramatizare. Proiectul s-a adresat tuturor celor care își doreau să exceleze în scrierea creativă și dramatică. Luna mai a fost deci una dedicată unor workshop-uri susținute de dramaturgul Mihai IGNAT și jurnalistul Ciprian CHIRVASIU în vederea perfecționării textelor/propunerilor selectate în urma întâlnirii din 23 aprilie.

Câteva lecții au fost învățate în cadrul workshop-urilor, printre care aceea că scrisul este un act de eliberare existențială, prin care spiritul se descoperă și se mărturisește, iar pentru acest lucru experiența interioară este esențială. În urma acestor întâlniri de lucru, juriul Laboratorului de Comedie, compus din Ioan CRISTESCU – director MNLR, președintele juriului, Mihai IGNAT – dramaturg și Ciprian CHIRVASIU – jurnalist, a deliberat și a ales câteva texte câștigătoare, care vor fi parcurse într-un spectacol-lectură sâmbătă, 26 mai 2018, în cadrul festCO, ediția a XVI-a, 19-27 mai 2018, la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8.

Intrarea este liberă.
Regulamentul proiectului poate fi consultat pe www.festCO.ro

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel