Laboratoarele autorizate vor putea emite, din 9 decembrie, rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels
Laboratoarele autorizate vor putea emite, din 9 decembrie, rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă.

În aplicarea Hotărârii de Guvern privind privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 decembrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID - 19, Ministerul Sănătății și Departamentul pentru Situații de Urgență comunică următoarele proceduri de lucru:

La nivel național, cele 132 laboratoare autorizate vor putea emite, începând de mâine, 9 decembrie a.c.,  rezultate la testarea COVID-19 cu validare rapidă.

În cea de-a doua etapă, rețeaua centrelor care vor putea emite rezultate cu validare rapida va fi extinsă la nivelul farmaciilor și medicilor de familie. În acest moment ei pot efectua teste COVID19 cu validare în 24 de ore.

Operaționalizarea întregii rețele de puncte de testare cu validare rapidă va fi realizată până la sfârșitul lunii.

VEZI AICI DOCUMENTUL INTEGRAL

CITEȘTE ȘI: Informare COVID-19, Grupul de Comunicare Strategică, 8 decembrie, ora 13.00

Până astăzi, 8 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.789.539 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.552 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.707.968 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.279 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 35 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 57.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 07.12.2021 (10:00) – 08.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 100 de decese (47 bărbați și 53 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Suceava, Timiș, Teleorman, Vrancea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre cele 100 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 34 la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 la categoria de vârstă peste 80 ani.

96 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 14 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Argeș, Brașov, Ilfov, Neamț, Prahova și Municipiul București, înregistrate în lunile octombrie și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 86 decese.

 Din totalul de 100 pacienți decedați, 85 erau nevaccinați și 15 vaccinați. Cei 15 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.959. Dintre acestea, 807 sunt internate la ATI. Dintre cei 807 de pacienți internați la ATI, 66 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 88 sunt minori, 83 fiind internați în secții și 5 la ATI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel