Data publicării:

La Spitalul de Urgență Floreasca a fost inaugurată Secția de Arși

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Joi, la Spitalul de Urgență Floreasca, a fost inaugurată p rima unitate modernă de îngrijire a bolnavilor arși grav,  în prezența ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu.

"Această unitate este organizată și va funcționa la nivelul standardelor și criteriilor impuse de exigențele internaționale privind îngrijirea bolnavilor arși grav. Se pot face operații pentru cei arși din toată sfera de patologii chirurgicale. Poate fi o problemă de neurochirurgie, de chirurgie abdominală, ortopedie, chirurgie toracică, orice astfel de probleme se rezolvă aici apelând doar la colegii din spitalul nostru", a declarat dr. Ion Lascăr, șeful Clinicii de chirurgie reparatorie.

El a precizat că unitatea are șase paturi și se adresează în exclusivitate pacienților adulți cu arsuri profunde pe 50% din suprafața corpului.

"Bolnavul ars grav este cel mai complex și mai costisitor pacient imaginabil. Unitatea dispune de toate dotările pentru a putea beneficia de asistență chirurgicală multidisciplinară. Tocmai am terminat procedura de concurs pentru ocuparea posturilor de specialiști chirurgie plastică, urmează ca să acoperim și necesarul de medici anesteziști. O bună parte din personalul mediu a fost deja recrutat, în momentul de față aflându-se în diferite etape de instruire. În schema de încadrare a acestei unități vor lucra trei medici specialiști de chirurgie plastică, doi de specialitatea anestezie-terapie intensivă și medici secundari având în vedere că unitatea are și valențe didactice", a continuat dr. Ion Lascăr.

Vezi și: Ouă de prepeliță, beneficii. Alungă afecţiunile renale, biliare, gastrice, digestive şi cardiovasculare

Unitatea dispune, printre altele, de un aparat unic în România, care realizează o presiune crescută a oxigenului și oxigenează țesuturile, un aparat radiologic complex, mobil, un "rinichi" artificial, dar și un sistem de telemedicină.

Ministrul Nicolae Bănicioiu a precizat că unitatea inaugurată joi este prima dintr-o serie de cinci astfel de unități care vor fi realizate.

"Este o unitate de elită, prima dintr-o serie, practic este pilotul astăzi, este prima dintr-o serie de cinci astfel de unități pe care vrem să le facem. Celelalte unități vor fi deschise în centrele universitare - Cluj, Timișoara, Târgu Mureș. Este important să deschidem și alte centre în țară, pentru a nu mai pierde timpul cu transportul pacientului, iar timpul este esențial. Am semnat deja proiectul cu Banca Mondială", a afirmat ministrul Sănătății, citat de Agerpres.

Jurnalistul Val Vâlcu a explicat importanța primei secții de arși deschise într-un spital de urgență.

”Până acum, pacienții care sufereau arsuri erau duși în secțiile de arși, însă mulți dintre aceștia se confruntau și cu alte traumatisme, pentru care acea secție nu era pregătită. Multe dintre victimele incendiilor suferă politraumatisme, astfel că de acum înainte pot fi duși la Floreasca, unde vor putea fi tratați atât pentru arsuri, cât și celelalte probleme, și nu va mai fi nevoie să fie plimbați între spitale, ca până acum”, a comentat Val Vâlcu pentru DCNews.

Citește și: Bănicioiu, veste bună despre salariile medicilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel