Iată ce spune Alin Leș pe pagina sa de Facebook:

„La mulți ani!" este o formă de mulțumire a celuilalt pentru momentul în care mai adaugă/a adăugat încă un an infratemporal la biologicul deținut. Un pas mai aproape de realizările lui, dar și un pas mai aproape de inevitabila moarte.

Nu doar existențialiștii sau depresivii/bipolarii se gândesc la moarte, cum adesea încearcă să ne inculce ideea DSM-ul (biblia psihiatriei), ci și persoanele cu o căutare mai intensă a spațiului conștiinței (comparativ persoanelor cu tendințe psihopate ale căror conștiințe nu există/aproape că nu mai există).

Când îi transmiți omului „La mulți ani!" la schimbarea zecimalelor vârstei, am deprins lingvistic să spunem că „și-a schimbat prefixul" (treizeci..., patruzeci..., cincizeci...). Dar schimbarea sufixului (...și șapte, și opt...) nu este o formă de acceptare a acestuia și de invitație a divinității la ideea de destin? Că este invitat în permanență să contribuie la exigența actului de construire?

De ziua temporală a unui om, eu îl văd sărbătorind într-un penitenciar cu „ăia criminali", cu „domne, pe ăștia care violează și omoară, îi putem numi oameni?", sau într-un azil cu bătrânii și demenții zilei îmbarcați pentru plecarea din viață în niște paturi etichetate și proiectate de cangrena umană, sau la colțurile drumurilor/bisericilor/piețelor unde cerșetorii autentici încă mai au bunul simț al actului de a-ți cere întrajutorarea... Din varia motive, umanitatea lor este în deficit. Crima este doar una dintre alegerile extreme prin care se atrage atenția că ea este dorită, cerșită și, în final, amendată de cei care nu fac mai nimic s-o stopeze. Este în firescul latent al omului a ucide, cum este și a iubi. Dar tot în firescul omului (legilor) ar trebui să fie și dreptul la consultanță în umanitate.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News