Data actualizării: 23.12.2016 09:53
Data publicării: 22.12.2016 18:15

,,La La Land” unul dintre marii favoriţi la Oscaruri, aduce magia în cinematografele noastre

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura

Cu siguranţă unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului, care se bucură deja de şapte nominalizări la Globurile de Aur şi se poziţionează astfel ca unii dintre marii favoriţi la Oscaruri, La La Land va avea premiera în cinematografele din România pe 23 decembrie.

Scris şi regizat de Damien Chazelle, La La Land urmăreşte povestea Miei (Emma Stone), o actriţă aspirantă şi a lui Sebastian (Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul într-un oraş în care prea multe vise şi inimi sunt frânte zi de zi. Plasat în Los Angeles-ul zilelor noastre, printre decoruri cuceritoare şi momente muzicale fascinante, filmul surprinde bucuriile, dar şi dezamăgirile cotidiene a doi tineri în încercarea lor de a-şi îndeplini visele.

Un băiat, o fată şi aspirațiile înălțătoare care-i animă pe cei din orașul stelelor se transformă în elementele care reușesc să evadeze din convențiile banale în La La Land pe măsură ce protagoniștii, un pianist de jazz și o actriță optimistă, se avântă într-o călătorie plină de cântece și dans, care se va transforma într-o poveste de dragoste ce le va schimba viețile. Fiind în același timp o odă adusă farmecului și emoției specifice filmelor clasice, o scrisoare de dragoste adresată orașului Los Angeles, casa viselor nedomolite, și o poveste de dragoste vădit modernă, pelicula îi reunește pe Ryan Gosling și Emma Stone, sub bagheta magică a scenaristului/regizorului Damien Chazelle, un adevărat star în ascensiune (reponsabil pentru minunatul film Whiplash, premiat la galele Oscar).

Mia și Sebastian valsând parcă pe sârmă

Acțiunea filmului începe precum începe totul în L.A.: pe autostradă. Aici Sebastian o întâlnește pe Mia, pe care o claxonează batjocoritor într-un ambuteiaj care reflectă mult prea bine blocajul în care se află amândoi în viețile lor. Amândoi sunt concentrați asupra unor speranțe aproape imposibil de realizat, exact genul de idei care reprezintă forța motrice a orașului: Sebastian încearcă să-i facă pe oamenii secolului al XXI-lea să le pese de jazzul tradițional, pe când Mia încearcă să ducă la capăt măcar o audiție fără să fie întreruptă. Dar niciunul dintre ei nu se gândește că inevitabila lor întâlnire îi va face să acționeze în moduri în care nu s-ar fi gândit să o facă singuri.

Aceste acțiuni, chiar salturi, pe care le fac unul către celălalt, dar și către cele mai neprețuite vise artistice, creează propriul univers extaziant tipic cinematografiei în La La Land – un univers care prin lumină, culoare, sunet, muzică și cuvinte face o incursiune în extazul fericirii pe care o urmărim... și în strângerile de inimă provocate de pasiunile peste care nu trecem.

Făcând trimiteri clare către elementele care l-au influențat și, în același timp, asumându-și riscuri considerabile, filmul La La Land îi permite lui Chazelle să aducă omagii legendelor cinematografiei, exploatându-i totodată forța actuală pentru a aduce la viață cel mai privat teritoriu uman: cel al relațiilor intime, al viselor personale și al încrucișărilor de drumuri unde deciziile pun în mișcare soarta. Astfel, un univers palpabil, dar și încântător, prinde viață pe marile ecrane.

Chazelle mărturiseşte: „Pentru mine, era important să fac un film despre visători, despre doi oameni cu vise colosale care-i împing de la spate, care-i aduc laolaltă, dar care îi și îndepărtează. La La Land este un film foarte diferit de Whiplash, în mai multe privințe. Dar ambele tratează un subiect care pentru mine e foarte important: maniera în care îți ții în echilibru viața și arta, realitatea și visele”.

Un paradis al fetelor în bikini și un oraș consumat de ambiție

Deși componentele filmului pot părea eterne, producătorul Marc Platt, un veteran al musicalurilor jucate pe scenă sau transformate în filme, subliniază că abordarea este una nouă. Platt a făcut echipă cu producătorii Fred Berger și Jordan Horowitz, cei doi lucrând îndeaproape cu Chazelle încă de la început pentru dezvoltarea proiectului. „Damien a reînsuflețit genul acesta inspirându-se din elemente clasice, pe care le prezintă într-o manieră care se potrivește vieții contemporane din L.A. El transformă baza pusă de minunatele filme vechi într-un produs atractiv pentru noua generație,” observă Platt.

Pentru a construi acest hibrid format din idei inovatoare și forme clasice, Chazelle a lucrat cu un grup de colaboratori, fiecare contribuind cu propria imaginație. Pe lângă Berger, Horowitz și Platt, din echipa lui Chazelle mai fac parte Justin Hurwitz, compozitorul care își continuă astfel parteneriatul creativ cu Chazelle și care, după ce a compus coloanele sonore pentru Whiplash și Guy and Madeline on a Park Bench, a avut de data aceasta sarcina de a crea un întreg univers muzical; Benj Pasek și Justin Paul, libretiști de pe Broadway nominalizați la Premiile Tony și Emmy, porecliți moștenitorii lui Rogers și Hammerstein în secolul al XXI-lea au fost responsabili cu versurile; Marius de Vries, producător muzical, cel care s-a ocupat de orchestrația din Moulin Rouge!, în regia lui Baz Luhrmann, și unul din compozitorii coloanei sonore a peliculei Romeo și Julieta, și coregrafa Mandy Moore, cea care i-a adus marelui public numere de dans contemporan în emisiunea So You Think You Can Dance, care are pentru prima dată șansa de a crea numere de dans pentru marele ecran, la o scară foarte largă.

Citește și: EXCLUSIV La La Land şi Moonlight, favorite la Golden Globes

La La Land a început ca un vis nebunesc. Damien Chazelle a vrut să vadă dacă ar putea să facă un film care să canalizeze magia și energia celor mai chinuitoare musicaluri romantice franțuzești și americane ale Epocii de Aur într-un cadru mai complicat, cel al epocii noastre contemporane blazate.

Căci oricât de amețitor s-a schimbat lumea noastră în ultima jumătate de secol, suntem noi mai puțin prizonieri ai straniilor întâlniri accidentale sau ai ocaziilor ratate, ai viselor împotmolite sau ai viselor care devin realitate, ai iubirii pure și nebunești ori ai schimbărilor prin care trec cele mai curate relații din cauza pretențiilor universului? Chazelle s-a întrebat dacă nu cumva o povestire pe ritm de dans și în acorduri muzicale ar putea să aducă din nou publicului alinare, bucurie și basme de durată, chiar și într-o lume în care majoritatea filmelor sunt din ce în ce mai întunecate și mai digitalizate.

O femeie foarte reală

În ceea ce privește influențele mai clasice din film, Chazelle a avut ca unică sursă de inspirație filmele lui Jacques Demy, regizorul francez aparținând Noului Val, care a ieșit din tiparul mult prea serios al anilor 1960 realizând musicaluri colorate și amețitoare, precum Umbrelele din Cherbourg, Domnișoarele din Rochefort și A Room in Town. „Demy este probabil singurul și cel mai mare factor de influență, nu doar pentru acest film, ci pentru orice am făcut sau am vrut să fac până acum. Nu există pentru mine un film mai formator decât Umbrelele din Cherbourg. Aceasta este o pasiune de-a mea foarte profundă,” spune Chazelle.

Regizorul a fost străfulgerat de ideea de a combina câteva dintre elementele sale favorite din musicalurile anilor ’40, ’50 și ’60 – partitura muzicală continuă a filmului, culorile stridente, energia – plasându-le în orașul său favorit: Los Angeles, care devine un personaj romantic în La La Land, de aceeași anvergură cu cei doi îndrăgostiți. Los Angeles a avut multe semnificații în diverse filme: fundal mistuitor de întunecat, paradis al fetelor în bikini sau oraș consumat de ambiție. Dar Chazelle a pornit la drum cu ideea de a explora Los Angeles-ul ca pe o Muză, o pânză în continuă mișcare reprezentând întâlniri inevitabile, trafic nesfârșit, dar și o caznă continuă pe măsură ce fiecare își urmărește propriile vise nerealizate, uneori în zadar, alteori în scop transformațional.

“La La Land este despre un oraș foarte eroic, e ca un ecran lat. Așa că m-am gândit că ar fi grozav să îl filmăm în acest format, ca să facem povestea cât mai mare și mai spectaculoasă, ca un musical clasic de la Hollywood.”

Un pianist de jazz extraordinar

El a hotărât ca primul număr muzical să aibă loc într-un blocaj al traficului de pe autostradă, din motive foarte evidente. „În L.A., majoritatea mașinilor duc câte un pasager sau doi. E o parte din motivul pentru care orașul pare puțin singuratic. Dar reflectă și ideea că L.A. e un adăpost nebunesc pentru visători. Pentru că atunci când ești în mașină, ce poți să faci? Asculți muzică sau visezi. Fiecare visător are propriile aspirații; fiecare om își trăiește propriul cântec. Te afli în propriul tău univers, în bula ta, în musicalul tău. Din această cauză momentul este perfect pentru ca doi visători ca Sebastian și Mia să se întâlnească. Ne folosim de radioul din fiecare mașină pentru a crea o tapiserie de muzică căreia i se alătură, una câte una, fiecare persoană aflată în acel moment pe autostradă.

Los Angeles-ul lui Chazelle este și un oraș al dorințelor arzătoare invizibile – un L.A. plin de dughene în care se cântă jazz, de camere de așteptare pentru audiții care-ți amorțesc inima, de apartamente micuțe și de cafenele din studiouri unde faima și aspirațiile intră în coliziune. De asemenea, acesta este orașul în care petrecerile, planetariile și chiar spațiile de parcare pot să iasă din tipar și să devină un spațiu al viselor stimulatoare, un loc plin de veselie și muzică.

Acestea sunt visele care au dus, deși nu într-o manieră neapărat directă, către La La Land. Chazelle a început să lucreze pentru prima oară la schița filmului alături de compozitorul Hurwitz – cu care s-a cunoscut pe când erau amândoi studenți la Harvard – cu mult timp înainte să fi colaborat la aclamatele coloane sonore ale peliculelor Guy and Madeline on a Park Bench și Whiplash.

Hurwitz spune că el și Chazelle au comunicat întotdeauna unul cu celălalt prin ritm și melodie. „Relația noastră s-a învârtit mereu în jurul muzicii – iar filmele cu numere muzicale extinse au fost mereu surse de inspirație pentru amândoi, fie că a fost vorba de Umbrelele din Cherbourg sau de Cântând în ploaie.

Hurwitz a fost încântat să vadă cum Chazelle a creat două personaje precum Sebastian și Mia, doi visători moderni care reflectă cele două mari pasiuni care-i animă pe ambii realizatori: muzica și filmele. Pentru Hurwitz, fiorul realist dintre cei doi – atât de atrași unul de celălalt și totuși despărțiți de obiectivele artistice individuale – este factorul care a dus la realizarea fiecărui element creativ, inclusiv coloana sa sonoră.

Odată ce filmul a început să prindă contur, Marc Platt, care și-a început cariera în teatru și a produs o serie de musicaluri importante, printre care, În inima pădurii și Nine, a fost și el cooptat în echipă. Platt spune că nu a putut să refuze ocazia de a lucra cu Chazelle. „Sunt un mare admirator al musicalurilor – dar sunt și un admirator al noilor realizatori care au ceva de spus și o manieră specială de a o spune. Am fost copleșit din prima clipă de modul în care viziunea lui Damien aducea trecutul în prezent”.

Un dans fără gravitație

Cu toate acestea, se știe că producția unui film musical nu-i ușor de realizat în cinematografia actuală, mărturisește Platt. „Există mult mai multe variabile decât într-un film dramatic. Mai întâi, ai muzica – melodii, versuri, orchestrație și aranjamente – apoi ai actorii, care trebuie să învețe cântecele și numerele de dans, și toate componentele vizuale, design-ul artistic, garderoba, camerele, stilul de iluminare. Toate aceste elemente trebuie combinate astfel încât să creeze o lume care nu e complet reală, dar care are multe trăsături realiste. Întrebarea era: puteam să armonizăm toate aceste laturi astfel încât rezultatul să aibă un aer contemporan?”

O parte din răspuns se găsea în alegerea unei perechi de actori care să reprezinte două figuri contemporane. Chazelle povesteşte: „Ideea era ca ambii să poată face trimitere către cuplurile emblematice de pe marele ecran cu care ne-a obișnuit Hollywood-ul în musicalurile vechi. Înainte îi aveam pe Fred și Ginger, Bogart și Bacall, Myrna Loy și Dick Powell, aceste cupluri impresionante care interpretau mereu roluri diferite și își creau o imagine aparte. Această idee mi se pare incredibil de romantică și cred că Ryan Gosling și Emma Stone se apropie cel mai mult de ceea ce era pe-atunci. În același timp, am simțit că ei m-ar putea ajuta să fac filmul să pară surprinzător, răsturnând așteptările. Așa că filmul a dat puțin la o parte pompa și strălucirea pe care le asociem în mod normal cu Ryan și Emma când sunt împreună.”

Pentru că, deși La La Land este o poveste de dragoste care te lasă fără respirație, e în același timp o poveste despre lucrurile la care renunțăm pentru a ne atinge propriile vise. „Ironia face ca împlinirea viselor pentru Sebastian și Mia să presupună ca cei doi să se separe. Sunt foarte mișcat de ideea că poți întâlni pe cineva în viață care te transformă și te îndreaptă spre drumul care îți va permite în sfârșit să devii persoana la care ai visat mereu – deși, în cele din urmă, va trebui să mergi singur pe acel drum. Poți avea parte de o legătură care ajunge să te influențeze pentru tot restul vieții, chiar dacă legătura în sine nu va dura până la sfârșitul vieții. Mi se pare ceva incredibil de frumos, de dureros și de minunat. Și aceasta am vrut eu să fie esența filmului”.

Pianistul de jazz Sebastian aproape intră în coliziune cu cea mai mare dragoste din viața lui. Fan înrăit și sfidător al jazzului retro, care nu acceptă să-și compromită convingerile pentru nimeni și nimic, el caută să o respingă la început pe Mia, considerând-o încă o persoană din șirul lung de oameni care nu-l vor înțelege niciodată, nici pe el, nici profunzimea viselor sale – dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg.

Ryan Gosling şi Emma Stone, doi fermecători actori ai zilelor noastre

Ryan Gosling, actor nominalizat la premiile Oscar, este cel care îi dă viață lui Sebastian, acesta fiind probabil cel mai surprinzător rol de până acum. Interpretările uimitoare din Singurătate în doi, Lars and the Real Girl, Ziua trădătorilor, Blue Valentine, Cursa și Brokerii apocalipsei au demonstrat că Gosling poate interpreta o gamă foarte variată de emoții. Dar putea oare toată această experiență să-l ajute să intre în pielea acestui muzician șarmant?

Realizatorii s-au convins rapid. Producătorul Marc Platt a mai lucrat în trecut cu Gosling pentru Cursa și știa că acesta putea să surprindă publicul cu un rol nemaipomenit. „În primul și primul rând, Ryan e un actor minunat și cred că poate să interpreteze orice tip de rol, indiferent că e vorba de dramă, comedie, violență, bunătate, șarm, interpretat piese, cântat la pian sau dansat. Dar Ryan are o anumită calitate atemporală –care se potrivește filmului și personajului. Rolul cerea și un actor care să aibă suficientă inițiativă ca să se dedice unor pregătiri intensive, și știam că Ryan e alegerea perfectă”, comentează producătorul.

Ryan Gosling, o alegere perfectă

După cum s-a aflat ulterior, Gosling nutrea și el de multă vreme o afecțiune aparte pentru musicaluri. „Am fost foarte intrigat de faptul că Damien voia să facă un film în genul celor din era lui Fred și Ginger și Gene Kelly, pentru că acelea sunt musicalurile care mă emoționează pe mine. Faptul că voia ca filmul de față să aibă aceeași estetică și același spirit jucăuș mi s-a părut fantastic, deoarece am avut mereu o dorință secretă de a juca într-un asemenea film”, se destăinuie Gosling.

„Sebastian și-a dedicat toată viața și eforturile pentru a deveni un pianist de jazz extraordinar, dar cei din jurul lui îi tot spun că acele zile s-au sfârșit. Eroii săi s-au născut acum 70 de ani, iar în prezent, un pianist extraordinar care cântă jazz așa cum trebuie va avea ca destinație barurile în care oamenii nici măcar nu se vor opri din conversație pentru a-l asculta. Deci câte compromisuri trebuie să faci pentru a deveni un artist așa cum îți dorești tu să fii?”, spune Gosling.

Această ecuație este întoarsă pe dos atunci când Sebastian o întâlnește pe Mia. Aproape imediat, el începe să creadă că destinul ei este mult mai promițător – și vrea să o sprijine în a-și atinge visele. El consideră că Mia are nevoie să-și creeze propriile șanse, fără să mai aștepte ca alți oameni să-i dea permisiunea de a face ceea ce ea iubește să facă.

Oricât de mult s-ar fi regăsit Gosling în personajul său, el tot a trebuit să se pregătească pentru a interpreta rolul desăvârșitului pianist de jazz – cu trup și suflet. El a luat lecții de pian și jazz timp de luni întregi, pentru a învăța să cânte, ca să nu mai menționăm și faptul că a trebuit să învețe să danseze într-un mod cât mai curtenitor și modern.

Când nu exersa cântatul la pian, el și Emma Stone exersau chassé-ul cu coregrafa Mandy Moore. „Mi-am dat seama de când am început că Ryan era foarte talentat. Se coordona foarte bine, dar era și foarte aspru cu el însuși. Încă din prima zi de repetiții el își tot spunea: «Ah, pot să fac mai bine de-atât». Dar din punctul meu de vedere, evoluția sa este impresionantă. Totul s-a petrecut gradual. Ryan absoarbe totul atunci când învață ceva și începe pe parcurs să devină din ce în ce mai priceput. Odată ce-și asimilează mișcările, Ryan e gata să facă ceva minunat.”

O relație plină de farmecul altor vremuri

Stone, care a mai lucrat cu Gosling pentru populara comedie A naibii dragoste și a apărut alături de el în Elita gangsterilor, n-a avut probleme în a răspunde cât mai natural haiosului, carismaticului și chinuitului personaj jucat de Gosling. Stone spune pe scurt: „Ryan a îmbogățit rolul foarte mult: a învățat să joace la pian extraordinar de bine și a fost un partener de dans grozav. Dar ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost umorul său în acest film. Am știut dintotdeauna că Ryan este haios, dar în acest film e foarte, foarte haios. Din punctul ăsta de vedere, lui Sebastian îi merge tare bine.”

Actrița aspirantă Mia pare să fie prinsă într-o buclă temporală, formată din turele ca barmaniță și audițiile nereușite, până când începe să dea din întâmplare peste același pianist nepoliticos la volanul unei decapotabile – care rupe vraja.

Emma Stone, actriță nominalizată la premiile Oscar, este cea care-i dă viață Miei, rolurile sale precedente variind de la Super-răi și Păcătoasa până la Culoarea sentimentelor și Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranței. Stone a trebuit să se confrunte cu o provocare unică în acest rol – să joace un personaj care pe de-o parte este bine ancorat în obiective și sentimente reale, iar pe de-altă parte e capabil să izbucnească în fantezii muzicale în orice clipă, combinând cele două laturi cu ușurință. Pe actriță a ajutat-o nu doar faptul că a explorat profunzimea rolurilor dramatice, ci și abilitățile de veteran pe Broadway, unde a jucat recent în relansarea piesei Cabaret, în rolul lui Sally Bowles.

„Nu doar nivelul la care joacă în scenele în care trebuie să și cânte și să danseze este uimitor, ci și modul în care exprimă gradual emoțiile. Cred că ea e una dintre cele mai mari actrițe în prezent, cu ea poți să creezi ceva chiar și fără dialog, doar folosindu-te de expresiile ei faciale, de manierismele sale și de limbajul corpului. Asta era ideea pe care am urmărit-o: povestire la cel mai pur nivel și construire a personajelor prin cântec și dans – iar Emma a reușit să facă asta, în timp ce a creat o femeie foarte reală”, constată Damien Chazelle.

Cei doi sub un cer albastru încântător

Ryan Gosling a considerat că Stone a fost o alegere fantastică: „Nu mai e nimeni ca Emma. Ea este unică, trăsătură pe care i-o imprimă și Miei. Chiar îți pare rău de Mia și de faptul că ea lucrează în L.A. și tot încearcă în zadar să dea lovitura la o audiție, deoarece îți dai seama rapid cât e de specială și de unică. Dar, în același timp, observi și că Mia e puțin diferită, iar asta nu-i neapărat o trăsătură căutată de oamenii din lumea divertismentului – care de multe ori vor persoane care se pot substitui una alteia. Ea nu e deloc așa.”

Producătorii au considerat că Stone poate să-i confere personajului care trăiește într-o lume aparent rarefiată o atitudine nuanțată, în care să se poată regăsi orice femeie. Jordan Horowitz notează: „Emma îi dă Miei un aer de stabilitate, de om cu picioarele pe pământ – poate că e o structură deja mult prea des folosită, dar se potrivește perfect rolului ei din film. Pe de o parte, ea o transformă pe Mia într-un star de film minunat, pe de altă parte, îi dă un aer de umanitate, de autenticitate. E ușor să te îndrăgostești de ea și să-i înțelegi emoțiile, ceea ce e foarte important judecând după experiențele prin care trece.”

Coregrafa Moore a fost martora dedicării profunde pe care Stone o are pentru fiecare latură a personajului: „Emma e atât de plină de viață, încât se vede și în mișcări, nu doar în cuvinte. Ea e genul de om care se dedică în întregime și cu intensitate unui proiect și pe măsură ce repetam, devenea din ce în ce mai bună. A fost un proces uimitor să o pot urmări cum devine o adevărată dansatoare.”

Deși a avut mai multă experiență cu teatrul muzical, Stone a trebuit să facă precum Gosling: să se pregătească luni întregi, dezvoltându-se pe parcurs. „Ne-am antrenat foarte mult cu Mandy Moore și, timp de două luni, am avut zilnic repetiții. A fost foarte distractiv, pentru că eu deja luasem niște cursuri de dans în trecut, dar aici a trebuit să învăț step, jazz și dans de societate – limbaje de dans complet noi”.

Pentru Chazelle, asocierea lui Stone cu Gosling a ținut de alchimie. „Ryan și Emma au un soi de cod al lor, și nu doar în realitate, ci și pe ecran. Ei fac o treabă foarte dificilă în acest film: oferă nota ideală de realism celui mai nerealist gen din toate. Îți trebuie actori ca Ryan și Emma să poți pune bazele acestei povești în viața reală, făcând-o să pară umană. Sunt foarte puțini oameni care pot să trăiască în moment și în același timp să se simtă staruri de film glorioase, așa cum avea nevoie filmul. Pentru mine, filmul trebuia neapărat să aibă un aer jucăuș. Când cei doi apar împreună pe ecran, totul trebuia să fie strălucitor și efervescent, spumos, precum șampania”.

Bryan și Emma au un fel de cod al lor

John Legend, cântărețul/versificatorul premiat la Galele Oscar și de zece ori la Galele Grammy, a avut șansa de a juca primul său rol important într-un film artistic. Legend îi dă viață lui Keith, muzicianul care se alătură lui Sebastian pentru a face parte din trupa lui în ascensiune, The Messengers, și care îl îndepărtează pe pianist de Mia. Legend a contribuit și la scrierea versurilor piesei Start a Fire, care trimite trupa pe culmile faimei în film.

Legend a acceptat rapid o astfel de ocazie de a explora ceva nou: „Mi s-a părut că aceasta ar fi o șansă grozavă de a face tranziția către actorie, dar într-un rol care mi se părea deja familiar deoarece asta fac și eu ca să mă întrețin, muzică. Am fost atras de ideea de a juca rolul unui muzician într-un film regizat de un asemenea talent, alături de asemenea colegi”.

Elementele esențiale din „La La Land”: versurile și melodiile

Elementul principal al peliculei La La Land este reprezentat de cântecele originale care circulă în poveste precum monologurile, dialogurile și celelalte conversații. Pentru inventarea versurilor care să se potrivească cu muzica lui Hurwitz, Chazelle și Hurwitz au lucrat cu Benj Pasek și Justin Paul, libretiștii care au scris versurile pentru piesele de teatru Dear Evan Hansen, A Christmas Story, Dogfight, James și piersica uriașă și Edges. Aceasta a fost prima lor ocazie de a crea un libret complet pentru un film artistic.

La fel ca Chazelle, Pasek și Paul au fost atrași de provocările de a explora zona de graniță dintre realitate și fantezie romantică. „Exista un echilibru de respectat, deoarece voiam să surprindem dificultățile reale cu care se confruntă cei care vor să dea lovitura în L.A., dar și să ilustrăm bucuria resimțită de doi oameni care au în sfârșit ocazia de a-și vedea visul cu ochii. N-a fost ușor. Au existat multe ciorne și multă mâncare la pachet.”

Două dintre cântece – Audition, numărul Emmei Stone, și City of Stars – au fost cântate live pe platou pentru ca actorii să simtă cât mai bine momentul. „A fost provocator, dar a fost și ceva cu care sunt complet de-acord. Tocmai jucasem în Cabaret și chiar am văzut cum interpretările live adaugă ceva poveștii – chiar dacă vocea o ia puțin razna sau cânți puțin fals, ceva de neînlocuit își pune amprenta pe interpretare”, explică Stone

Valsând pe sârmă: coregrafia lui Mandy Moore

Cântecele pentru La La Land au inspirat o serie de numere de dans foarte încărcate, care sunt țesute cu ușurință în construcția poveștii. Damien Chazelle și-a imaginat aceste numere ca niște ecouri ale agerimii, imaginației și libertății narative asociate cu musicalurile de la mijlocul secolului trecut – dar cu o energie și un ritm care să impresioneze generația crescută cu iPhone și YouTube.

În acest scop, el a colaborat îndeaproape cu coregrafa Mandy Moore, de două ori premiată la Galele Emmy, renumită pentru munca sa inovatoare. Moore, care s-a ocupat de numere de dans pentru concerte și piese de teatru, dar și pentru videoclipuri muzicale, a fost cea care a creat coregrafia din Scenariu pentru happy-end, în regia lui David O. Russell.

Sebastian conduce o decapotabilă Buick Riviera din anii 80, care devine ea însăși un personaj

Moore a fost complet extaziată de ideea de a ținti cât mai sus pentru ambițiile neobișnuite ale filmului referitoare la scenele de dans. „Eu sunt o tocilară când vine vorba de musicaluri pe scenele de teatru, musicaluri în stilul MGM sau orice secvență de dans în filme. Iar dansul este viața mea – așa că m-am simțit inspirată de modul în care Damien era gata să pătrundă cu totul în această lume”.

A fost uimită de cunoștințele în materie ale lui Chazelle: cei doi au vorbit despre istoria dansului în filme timp de patru ore.

Chazelle a fost atras de amestecul de influențe specific lui Moore. „Ea cunoaște foarte bine formele clasice de dans, iar noi chiar aveam nevoie de asta, dar ne trebuia și o persoană care să poată crea un stil de dans care nu s-a mai văzut până acum pe ecrane. „Cel mai important lucru era ca numerele de dans să fie nu doar despre corpuri în mișcare, ci și despre personaje. Mereu mi s-a părut că dansul are un aer natural. Ceea ce i-am zis lui Mandy este că în film, dansul, cântatul și jucatul sunt unul și același lucru - nu există linie de demarcație între ele. Ne-a fost de ajutor faptul că ea i-a antrenat și pe Ryan și Emma, ocupându-se în același timp de coregrafie, deoarece la urma urmei, dansul izvora din modul în care Ryan și Emma se conectau unul cu celălalt. Dansul este o metodă superbă de a spune povestea unor oameni care se îndrăgostesc – de a exprima emoțiile și fiorul pe care le resimți atunci când întâlnești pentru prima oară o persoană care te lasă cu gura căscată.”

Chazelle și Moore voiau amândoi să construiască o coregrafie care să facă parte din temelia povestirii, într-un mod ultramodern: să dărâme cel de-al patrulea zid care-i poate face pe oameni să se simtă ca niște spectatori pasivi, fără a întrerupe însă ritmul visător al povestirii.

Pentru Moore, esența filmului este reprezentată de numărul de dans din planetariu, pentru care a creat ceea ce ea a poreclit „dansul fără gravitație”, Gosling și Stone valsând pe sârmă. „Am vrut ca publicul să simtă cum Sebastian și Mia sunt cuprinși de acest vals frumos, pentru că nu au nicio altă opțiune decât să danseze în acel moment. Directorul de imagine a făcut o treabă minunată cu acea secvență, e plină de sentimente.”

Unul dintre numerele favorite ale Emmei Stone este Duet, care se transformă dintr-o căutare a unui loc de parc într-un număr la înălțime, pe un deal care domină orașul. „E locul unde personajele noastre își creează o legătură adevărată pentru prima oară,” spune Stone.

Cel din urmă număr al filmului, Epilogue, a fost și cel mai extins, întinzându-se din Los Angeles până într-un exaltant Paris și înapoi. „Epilogue este o fantezie minunată, iar departamentul artistic a făcut o treabă grozavă cu platourile, care au fost o adevărată sursă de inspirație. Ai 30 de dansatori, care chiar încep să danseze, ceea ce-i entuziasmant. Apoi îi ai pe Ryan și Emma în mijlocul lor, în ultimul lor număr strălucitor împreună, ceea ce-i foarte emoționant.”

Lumini, culori, acțiune: Linus Sandgren despre filmatul Orașului Stelelor

Aspectul peliculei La La Land a fost de la început menit să aducă cu marile musicaluri din trecut, filmate în ecran lat, cu lentile anamorfice și culori luxuriante și alese. Dar adevărata distracție a început abia când conceptul a fost transformat în realitate datorită echipamentelor și perspectivelor specifice secolului al XXI-lea.

Pentru a face asta, Chazelle a hotărât fără ezitare să colaboreze cu directorul de imagine Linus Sandgren, cunoscut pentru colaborările cu David O. Russell (Țeapă în stil american, Joy). Deși Sandgren s-a folosit de lentile anamorfice și de role de film de 35 mm pentru a crea o legătură cu trecutul creativ, el a oferit și o notă foarte modernă imaginilor, pentru a reflecta epoca noastră tehnologizată.

Emoționanta secvență din cinematograf

Sandgren a fost atras de detaliile viziunii lui Chazelle, pe care o reprezentase printr-o serie de desene până la ultima secvență, înainte ca etapa de pre-producție să înceapă. „Când Damien și-a prezentat ideile despre cum ar vrea să filmeze această poveste, mi s-au părut atât de diferite de filmul tipic încât am rămas intrigat. El voia să facă un film de modă veche într-un mod foarte modern, folosind o cameră cu mișcări mai fluide. Ideile sale estetice erau atât de frumoase, încât abia mult mai târziu mi-am dat seama că existau multe provocări de ordin tehnic.”

Sandgren s-a jucat și cu o serie de lumini colorate pentru a amplifica paleta de nuanțe albăstrii, verzi și roz. Chazelle a fost în mod special exuberant în legătură cu scenele de noapte, pe care le voia a fi luminate de propriul cer albastru încântător. Când a venit vorba de mișcarea camerei în timpul numerelor de dans, Sandgren s-a ajutat de propriul coregraf interior. „Era important ca mișcările camerei să se asemene cumva mișcărilor de dans. În același timp, nu vrei ca oamenii să observe asta, așa că trebuia să fiu în armonie cu coregrafia. Fiecare număr de dans a avut propriile provocări uriașe și de multe ori ne gândeam că nu vom reuși să o scoatem la capăt. Trebuia să existe o sincronizare perfectă între prea multe lucruri.”

L.A.-ul din La La Land: scenografia

La La Land este și o odă adusă orașului Los Angeles și ciclurilor sale nesfârșite de riscuri artistice care duc la chinuri cumplite, care ulterior duc la și mai multe riscuri artistice. Tocmai asta au pus pe pânză ambițioșii realizatori, ilustrând întinderea orașului în cele 40 de zile de producție.

Distribuția și echipa de producție au poposit în locații legendare precum Observatorul din Griffith Park, dar și în bijuterii ascunse precum istoricul Lighthouse Café de pe plaja Redondo, un club de jazz deschis încă din 1949. Totul a fost îndeaproape supravegheat de scenograful David Wasco și designerul decorurilor, Sandy Reynolds-Wasco, în ale căror CV-uri se regăsesc filme extraordinare precum Profesioniștii crimei, Pulp Fiction, Rushmore, The Royal Tennenbaums, Kill Bill: Volumul 1 și Kill Bill: Volumul 2, Colateral și Ticăloși fără glorie.

Ei s-au inspirat din propria fascinație aprinsă pentru un oraș care e adesea dăunător, dar și un adevărat Meca pentru visători. În armonie cu tonul filmului, locațiile sunt și din ordinul celor moderne, dar și vestigii ale vremurilor apuse.

De asemenea, oraşul e plin de istoria culturii pop, o realitate care nimerește la țintă atunci când Sebastian și Mia plutesc uitându-se la o proiecție a peliculei Rebel fără cauză de la istoricul Teatru Rialto până la Observatorul din Griffith Park, unde are loc punctul culminant al acțiunii din film. Șansa de a filma în locații legendare a fost entuziasmantă pentru toată lumea – dar cuplul Wasco a făcut mai mult de-atât, folosindu-se nu doar de exterioarele reale, ci recreând interiorul planetariului ca o fantezie în stilul Art Deco, pentru numărul de dans în care Sebastian și Mia valsează printre diorame.

Vârtej de culori: costumele lui Mary Zophres

Pentru designerul de costume Mary Zophres – care a primit nominalizări la Premiile Oscar și a contribuit la realizarea garderobelor unor filme precum Nu există țară pentru bătrâni sau Interstellar: Călătorind prin univers – La La Land prezenta posibilitatea de a se lăsa complet absorbită, ceea ce o inspiră mereu. Ea a colaborat îndeaproape cu Linus Sandgren și cuplul Wascos pentru a crea o lume amestecată, în care costumele sunt în armonie cu design-ul.

Emma Stone la o ședință foto

Prima oară, Zophres a trebuit să analizeze anvergura uriașă a garderobelor din film. „Mia și Sebastian au fiecare mai bine de 50 de ținute vestimentare. Ăsta e un număr mare. Dar am fost foarte motivată de viziunea lui Damien, care mi-a făcut pielea de găină – o asemenea senzație îți dă posibilitatea de a merge mai departe chiar și atunci când n-ai dormit deloc și ești extenuat”.

Ea și Chazelle s-au concentrat cu mare atenție asupra culorilor, acestea fiind un mod de a transmite emoțiile. „În prima zi am început să analizăm fiecare scenă în parte, discutând despre paleta de culori. Am vorbit despre modul în care o scenă ar putea fi dominată de culori neutre și o nuanță de galben, iar o alta ar putea să-i prezinte pe bărbați în culori închise, iar pe femei în unele aprinse. Atemporalitatea cu o notă de contemporan a fost ceea ce căutam noi pentru film”.

Zophres și-a dat seama că Stone era o muză fantastică pentru designurile sale. „E o plăcere să croiești haine pentru Emma. Chiar sunt destule momente când exclami Aha! în cabina de probă când ești cu ea, pentru că e ca o pânză minunată pe care poți picta,” spune designerul de costume. Multe dintre ținutele Miei au un farmec de modă veche, pe aceeași lungime de undă cu tonul filmului. „Bluza ei de barmaniță e inspirată dintr-o secvență superbă cu Ingrid Bergman din anii ’40. M-am inspirat și dintr-o probă dată de Bergman pe la începuturile carierei sale, în timpul căreia a purtat o rochie roz cu spatele gol. Mia poartă într-o scenă ceva similar, o rochie pe care am găsit-o într-un magazin de îmbrăcăminte cu articole de colecție din San Fernando Valley. E genul de rochie pe care o puteai purta acum 50 de ani, dar care e la fel de potrivită și acum.”

În cazul lui Sebastian, Zophres a vrut să sublinieze eleganța sa, asezonată cu un strop de ciudățenie. Aproape toate hainele sale sunt făcute la comandă. „Ținutele sale nu-s e neapărat cochete, dar nu-s nici chiar ceea ce poartă ceilalți bărbați pe stradă în zilele noastre. E un aspect despre care îți dai seama că a fost dezvoltat pe parcurs și îngrijit. El e tipul pe care n-ai să-l vezi îmbrăcat în tricou. În schimb, are un anumit tip de siluetă zveltă care se referă la respectul pentru tradiție și formalitate,” explică ea.

O frumoasă poveste de dragoste

Pentru impresionantele numere de dans, Zophres s-a concentrat nu doar asupra formelor, ci și asupra caracterului practic al hainelor, creând articole vestimentare care se leagănă, se rotesc și arată chiar și mai izbitoare atunci când personajele dansează.

Justin Horowitz a fost încântat de modul în care toți membrii echipei de producție și ai distribuției au conlucrat pentru a realiza acest musical modern.

La La Land este o experiență cinematografică în sine. E năvalnică, dar în același timp intimă. E plină de vervă, dar e și romantică. Emană bucurie, dar și melancolie. E plină de dansuri, dar și de cântece. Și portretizează dragostea și Los Angeles-ul așa cum n-ați mai văzut până acum. În cele din urmă, te poate face să simți ceva mai diferit de ce simți de obicei când mergi la film.

Despre cei doi fantastici actori, cât şi despre marele regizor, Damien Chazelle, vom reveni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News