Data publicării:
La fiecare trei călători pe CFR, unul nu are bilet
Autor: Diana Popescu | Categorie: Stiri
CFR Călători
CFR Călători și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R. au desfăşurat o acţiune de control în trenuri. D in cei 1.550 de pasageri verificaţi, 539 de persoane nu aveau bilet de tren.
Din cei peste aproximativ 1550 de pasageri care au călătorit în cele cinci trenuri verificate, 153 au plătit preț similar celui de la casa de bilete, iar altor 386 de călători le-au fost eliberate bilete la tarif de taxare în tren.
CFR Călători a verificat cinci trenuri care circulau pe rutele: Fetești –București Obor, București Obor – Constanța, Fetești – București Obor, Constanța – București Obor, Constanța – București Obor.
Călătorii prinși fără bilet riscă amenzi de până la 400 lei
Potrivit CFR Călători, pentru un călător care refuză achitarea biletului de taxare în tren, se întocmeşte un proces verbal de contravenţie (PVC) conform HG 203/1994, a cărui valoare se compune din: amendă contravenţională, care este cuprinsă între 250-400 lei, tariful de transport (bilet taxare în tren) pentru distanţa aferentă, tarif suplimentar în valoare de 300 lei şi speze poştale şi tarif de identificare în valoare de 30,8 lei.
Acţiunile de control se vor derula şi în perioada următoare, în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic.
"Acestea fac parte din demersul CFR Călători de a aduce schimbări în activitate și de a oferi pasagerilor un transport în condiţii decente, demers care are nevoie de participarea tuturor, cu atât mai mult cu cât fiecare persoană plătitoare de taxe participă la subvenționarea transportului de călători cu trenul, iar un efort comun aduce beneficii în realizarea unor călătorii civilizate", se arată în comunicatul emis de CFR.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News