La ce vârstă se oprește dezvoltarea creierului
Data publicării:
Autor: Andreea Marinas
WhatsApp
O parte a creierului nostru continuă să crească până la 30 de ani.

O cercetare efectuată de Universitatea Stanford și de oamenii de știință germani confirmă ipoteza conform căreia oprirea circuitului sinapselor este considerată momentul care marchează începutul procesului de îmbătrânire a creierului.

Plasticitatea neuronală este considerată elixirul vieții: pentru sănătatea creierului și, prin urmare, pentru cea a oricărui individ. Când vorbim de plasticitate neuronală, ne referim la capacitatea țesutului care formează sistemul nervos de a schimba relațiile dintre neuronii individuali, prin eliminarea unor sinapse și formarea unora noi. Procesul este, de asemenea, afectat de experiență, dar până acum câțiva ani se credea că se oprește în copilărie. Sau că, cel mult, ar putea continua până la adolescență. 

[citeste si]

Creierul este „de plastic“ până la 30 de ani

Potrivit cotidianului italian La Stampa, analiza, realizată prin intermediul unor tehnici de rezonanță magnetică, a permis să verifice modul în care o abilitate întotdeauna mai mare în recunoașterea fețelor este asociată cu o creștere a dimensiunii unei anumite regiuni a creierului din cortex, care se află în fața inferioară a lobului temporal. Un proces care începe din copilărie și continuă până în vârstă de aproape treizeci de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel