7 mai 1986 înseamnă, pentru cei mai mulţi microbişti din România, cea mai mare zi din istoria fotbalului mioritic. Steaua Bucureşti se impunea, la Sevilla, în faţa Barcelonei în finala Cupei Campionilor Europeni. Este cea mai mare performanţă europeană a unei echipe de club din România. 

La 35 de ani de atunci, România nu a pierdut-o doar pe Steaua, ci a pierdut şi fotbalul. 

CSA Steaua se zbate, încă, în Liga a III-a, în timp ce FCSB nu mai reuşeşte de ani buni să obţină rezultate bune în Europa. Care dintre ele este Steaua cea adevărată, continuatoarea echipei care în '86 îl făcea pe Cristian Ţopescu să spună "suntem finalişti, am câştigat Cupa", este o dezbatere mult prea lungă pentru a fi reluată aici. Şi probabil că nici nu contează, atât timp cât performanţele de atunci sunt umbrite de un fotbal sec, lipsit de strălucire, de fantezie, şi concentrat doar pe declaraţii ale patronilor şi pe maşini de lux. 

Fotbalul românesc actual nu doar că nu mai oferă emoţie, dar în curând va fi şi aproape interzis în competiţia pe care Steaua anului 1986 a câştigat-o. Odată cu înfiinţarea Conference League, traseul campioanei României, oricum s-ar numi ea, devine unul de foc către grupele Ligii Campionilor. Aşa că ne vom mulţumi cu o competiţie în care vor evolua echipe mai nivelul nostru şi la care se vor uita mai mult suporterii acestora. 

Unde e fotbalul de altădată 

 

Sună poate nepotrivit din partea cuiva care în 1986 nu era încă născut, iar în 1994, când naţionala ajungea în sferturile Cupei Mondiale avea doar câţiva ani, prea puţini pentru a înţelege un meci de fotbal. 

Dar mi-e dor de fotbalul de altădată. De romantismul unui dribling efectuat natural, de fiorul simţit în cazul unui şut de la distanţă, de intrarea pe teren a unui fotbalist care să ridice spectatorii în picioare, de un tackling bine efectuat, de o luptă ca de la egal la egal cu un gigant al Europei. De perioada în care primăvara europeană nu era un vis! 

Nu pandemia a stricat fotbalul, el era stricat de mult. Şi, în cursa pentru a afla cine este Steaua şi care este următorul Hagi, am pierdut fotbalul. Până şi pe cel din spatele blocurilor! 

A rămas, în loc, o manifestare semisportivă, între 22 de băieţi care urmăresc o minge timp de 90 de minute. Şi care nu mai simt nimic, indiferent de rezultat! 

* acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News