László Tőkés: UDMR nu a profitat suficient de faptul că fără el nu se putea forma un guvern
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
László Tőkés: UDMR nu a profitat suficient de faptul că fără el nu se putea forma un guvern    /  Foto: http://www.calincorpas.ro
László Tőkés: UDMR nu a profitat suficient de faptul că fără el nu se putea forma un guvern / Foto: http://www.calincorpas.ro
Într-un comunicat pe care l-a transmis agenţiei ungare de presă MTI, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) a evaluat evenimentele politice din ultimul an.

Potrivit politicianului, UDMR a înregistrat succese relative la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut, respectiv şi cu faptul că participă la coaliţia de guvernare. În ceea ce priveşte alegerile locale, recâştigarea fotoliului de primar al oraşului Târgu-Mureş “nu ne poate face să uităm de pierderea de teren care a avut loc în unele dintre judeţele şi municipiile în care maghiarii trăiesc în etnosporă”.

La alegerile parlamentare, nici măcar acordul electoral încheiat cu Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) nu a putut împiedica scăderea drastică a numărului de voturi exprimate pentru listele UDMR: s-au obţinut 340 000 de voturi, faţă de 440 000 câte au fost obţinute la alegerile anterioare. “Performanţa relativ bună a UDMR şi păstrarea poziţiilor sale parlamentare se datorează exclusiv participării extrem de reduse la alegeri”.

UDMR nu a profitat suficient

În opinia lui László Tőkés, formarea guvernului ar fi putut oferi o oportunitate excepţională pentru UDMR pentru a solicita scuze publice din partea preşedintelui Klaus Iohannis pentru incitarea sa împotriva maghiarilor, din luna aprilie a anului trecut, pentru a solicita eliberarea lui István Beke şi Zoltán Szőcs, “cei doi secui prizonieri politici”, respectiv pentru a solicita abrogarea ruşinoasei Legi Trianon.

Potrivit politicianului maghiar, “aceasta ar fi fost o bună ocazie pentru a iniţia rezolvarea problemelor legate de proprietăţile imobiliare ale minorităţii, a celor legate de educaţie, de utilizare a limbii materne şi de situaţiile administrative, de utilizare a simbolurilor, precum şi pentru a iniţia soluţionarea situaţiei de la cimitirului militar din Valea Uzului, a disputelor cu privire la graniţele de judeţ din Secuime şi a situaţiei Universităţii de Medicină de la Târgu Mureş”, a spus Tőkés.

Tőkés, dezamăgit de programul de guvernare

Cu toate acestea, a spus preşedintele CNMT, Hunor Kelemen a dorit mai degrabă să îndeplinească cerinţele pentru a deveni viceprim-ministru, fiind mai puţin important pentru el să ceară în mod constant plata preţului politic al participării, de altfel foarte riscante, a maghiarilor la guvernare.

László Tőkés s-a plâns de faptul că programul de guvernare nu conţine aproape nimic concret, şi că “poate fi considerat un document al unei bune-credinţe nejustificate din partea organizaţiei noastre, care se umileşte în faţa puterii majoritare”.

Politicianul a afirmat că “UDMR, care se tot laudă cu succesele sale, se află într-o derivă continuă pe apele tulburi ale politicii româneşti post naţional-comuniste”. În astfel de circumstanţe, participarea la guvernare nu poate însemna decât atât: că maghiarii din Transilvania “se pot aştepta la o relaxare a cursului politic anti-maghiar predominant, maximum pe durata unui armistiţiu temporar”, informează Hirado.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel