Șeful Statului Major al Forțelor Armate Ruse, generalul de armată Valerii Gerasimov, a fost numit la conducerea grupului comun de forțe din zona "operațiunii militare speciale" din Ucraina, a anunțat miercuri Ministerul rus al Apărării, scrie Interfax.
Noi numiri la conducerea "operațiunii militare speciale" din Ucraina au fost făcute pe 11 ianuarie de către ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a spus ministerul.
Adjuncții lui Gerasimov au fost numiți: comandantul șef al Forțelor Aerospațiale, generalul Serghei Surovikin, comandantul șef al Forțelor Terestre, generalul Oleg Salyukov și șeful adjunct al Statului Major General al forțelor armate ruse, colonel-general Alexei Kim, a precizat ministerul rus al Apărării.
"Creșterea nivelului de conducere a unei operațiuni militare speciale este asociată cu extinderea dimensiunii sarcinilor rezolvate în cursul implementării acesteia, cu necesitatea organizării unei interacțiuni mai strânse între ramurile Forțelor Armate, precum și cu îmbunătățirea calității tuturor tipurilor de sprijin și eficacitatea comenzii și controlului grupărilor de trupe", se arată în comunicatul Ministerului Apărării al Federației Ruse.
Cine a fost până acum comandantul grupului comun de forțe din zona "operațiunii militare speciale" din Ucraina
Anterior, grupul comun de forțe din zona "operațiunii militare speciale" din Ucraina era condusă de Surovikin. La 8 octombrie 2022, Serghei Surovikin a fost numit comandant al grupului comun de forțe din zona "operațiunii speciale" din țara vecină. Pe 18 octombrie, generalul a acordat primul său interviu, în care a vorbit despre situația dificilă din zona de luptă, inclusiv în direcția Herson. Apoi, el a anunțat adoptarea unor "decizii dificile". Pe 9 noiembrie, Surovikin i-a sugerat lui Șoigu să retragă trupele din regiunea Herson pe malul stâng al Niprului și să ia linii defensive acolo. Astfel, orașul Herson a fost abandonat, scrie fontanka.ru.
Pe 31 decembrie, președintele Vladimir Putin i-a acordat lui Surovikin gradul Ordinului Sfântul Gheorghe al III-lea pentru "curaj, vitejie și dăruire arătate în îndeplinirea sarcinii militare".
Numirea lui Gherasimov, a treia schimbare de la începutul invaziei
Numirea lui Gherasimov este a treia schimbare de la conducerea grupului comun de forțe din zona "operațiunii militare speciale" din Ucraina, de la începutul invaziei.
Anterior, potrivit relatărilor din presa rusă, forțele ruse care luptă în Ucraina au fost conduse de Alexander Dvornikov, general cu experiență în războiul din Siria. El a fost numit în luna aprilie, după ce trupele ruse au eșuat în cucerirea Kievului și ocuparea Donbasului, obiectivele inițiale ale Moscovei în Ucraina.
VEZI ȘI: Bătălia pentru Soledar şi Bahmut, cea mai sângeroasă de la startul invaziei ruse în Ucraina
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”