Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Kremlinul a spus dacă Putin va merge sau nu la înmormântarea Reginei Elisabeta a II

Autor: Doinița Manic | Categorie: Politica
WhatsApp
Kremlinul a spus dacă Putin va merge sau nu la înmormântarea Reginei Elisabeta a II / Foto: Kremlin.ru
Kremlinul a spus dacă Putin va merge sau nu la înmormântarea Reginei Elisabeta a II / Foto: Kremlin.ru

Va merge Vladimir Putin la   înmormântarea Reginei Elisabeta a II? Află în articol răspunsul.

Alegeri prezidentiale 2024

Președintele rus Vladimir Putin nu va participa personal la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a declarat secretarul său de presă, Dmitri Peskov, scrie Interfax.

În timpul comunicării cu presa, Peskov a fost întrebat dacă se ia în considerare opțiunea prezenței personale a președintelui la înmormântarea Reginei.

"Nu, această opțiune nu este luată în considerare", a spus secretarul de presă al președintelui Federației Ruse.

Răspunzând la întrebarea clarificatoare despre cine va reprezenta Federația Rusă la evenimentele de doliu, Peskov a spus: "Nu a fost încă anunțat care va fi practica protocolară, dacă va fi prevăzută participarea cuiva la înmormântare, dacă va fi înmormântare, ar trebui să fie. Toate acestea ar trebui anunțate fie de Curtea Regală, fie de către autoritățile din Marea Britanie. Nu au fost făcute astfel de anunțuri până acum."

Cu o zi înainte, canalul de telegram al Kremlinului a raportat că președintele Federației Ruse și-a exprimat condoleanțele Regelui Charles în legătură cu moartea Reginei Elisabeta a II-a. Regina Elisabeta a II-a a murit joi la Castelul Balmoral din Scoția, la vârsta de 96 de ani.

Putin și Patriarhul Kirill aduc omagii în memoria Reginei, după ce au insultat poporul britanic și cultura Occidentului, în mai multe instanțe

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis joi seara condoleanţe Regatului Unit pentru "pierderea ireparabilă" a reginei Elisabeta a II-a, care a murit în cursul serii, la vârsta de 96 de ani, au relatat agenţiile de presă ruse, citate de Reuters. Patriarhul Kirill, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a transmis vineri condoleanţe în legătură cu decesul reginei Elisabeta a II-a.

Într-un mesaj către noul rege, Charles al III-lea, Putin a declarat că regina "s-a bucurat pe bună dreptate de dragostea şi respectul supuşilor săi, precum şi de autoritate pe scena internaţională".

"Vă doresc curaj şi puterea de a îndura în faţa acestei pierderi grele şi ireparabile. Permiteţi-mi să vă transmit sincere condoleanţe şi sprijin către membrii familiei regale şi către întregul popor al Marii Britanii", a mai transmis liderul de la Kremlin.

Regina Elisabeta a II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani, înconjurată de membrii familiei, care au sosit la reşedinţa din Scoţia după ce medicii suveranului britanic îşi exprimaseră îngrijorarea pentru starea sa de sănătate.

Kiril: Regina a fost un "exemplu de cea mai înaltă cultură"

"Cu tristeţe am primit vestea morţii mamei Dumneavoastră, regina Elisabeta a II-a. Îmi exprim sincera simpatie Majestăţii voastre şi tuturor supuşilor Coroanei Britanice, care deplâng pierderea suferită", se spune într-un mesaj transmis regelui Charles al III-lea.

Kiril subliniază că domnia reginei Elisabeta a II-a s-a remarcat printr-o 'dezvoltare dinamică a statului, a economiei, a societăţii şi a altor sfere' ale vieţii Regatului Unit.

"În tot acest timp, Majestatea sa a fost un simbol al stabilităţii, continuităţii şi perenităţii tradiţiilor seculare şi nu numai pentru ţara sa, ci pentru întreg continentul european", a spus el. Vezi mai mult AICI.





Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel