Kremlinul a reacționat după ce Kadîrov, plin de furie, a amenințat că merge la Putin
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Kremlinul a reacționat după ce Kadîrov, plin de furie, a amenințat că merge la Putin / Foto: Kremlin.ru
Kremlinul a reacționat după ce Kadîrov, plin de furie, a amenințat că merge la Putin / Foto: Kremlin.ru
Kremlinul a reacționat după ce Ramzan Kadîrov a amenințat că merge la Putin.

Președintele rus Vladimir Putin nu intenționează încă să comunice cu șeful Ceceniei, Ramzan Kadîrov, care și-a exprimat anterior dorința de a merge la conducerea țării pentru a explica situația din Ucraina, a declarat secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov.

"Ei comunică destul de des pe diverse probleme. Până acum, nu există nicio comunicare în program", a spus Dmitri Peskov reporterilor, răspunzând la o întrebare pe acest subiect, scrie Interfax.

De ce s-a enervat Ramzan Kadîrov

Căderea rapidă a oraşului Izium din provincia Harkiv a fost cea mai mare înfrângere militară a Rusiei de când trupele sale au fost forţate să îşi întrerupă atacul împotriva Kievului, în luna martie. În timp ce forţele ruseşti au abandonat sâmbătă oraş după oraş în Ucraina, Vladimir Putin inaugura cea mai mare roată din Europa într-un parc din Moscova, pe fondul focurilor de artificii care au luminat cerul peste Piaţa Roşie pentru a sărbători întemeierea oraşului în 1147.

Într-un mesaj vocal de 11 minute postat pe aplicaţia de mesagerie Telegram, liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al lui Putin ale cărui trupe au fost în avangarda campaniei din Ucraina, a negat pierderea oraşului Izium, un punct esenţial de aprovizionare, dar a recunoscut că operaţiunea militară nu decurge conform planificării. "Dacă astăzi sau mâine nu se fac schimbări în desfăşurarea operaţiunii militare speciale, voi fi obligat să merg la conducerea ţării pentru a explica situaţia de pe teren", a spus Kadîrov. Tăcerea aproape totală a autorităţilor de la Moscova cu privire la înfrângere - sau lipsa oricărei explicaţii pentru ceea ce s-a petrecut în nord-estul Ucrainei - a provocat o furie semnificativă în rândul unor comentatori pro-război şi a naţionaliştilor ruşi de pe reţelele de socializare. Pe măsură ce înfrângerile s-au produs, Ministerul rus al Apărării a postat vineri îregistrări video cu ceea ce a descris ca trupe trimise în regiunea Harkiv. Duminică, ministerul a transmis că forţele ruse au lovit poziţii ucrainene din regiune cu aviaţia, rachete şi artilerie.

Sondajele din Rusia

Furia naţionaliştilor faţă de eşecul militar este o problemă potenţial mult mai mare pentru administraţia de la Kremlin decât critica liberală pro-occidentală la adresa lui Putin: sondajele de opinie continuă să arate un sprijin masiv pentru ceea ce autorităţile de la Moscova numesc "operaţiunea militară specială". Pe fondul sărbătoririi Zilei Moscovei cu petreceri stradale şi concerte, sâmbătă, neliniştea s-a răspândit chiar şi în parlamentul, de obicei subordonat, al Rusiei. Serghei Mironov, liderul aşa-numitului partid de opoziţie, dar fidel lui Vladimir Putin, "Numai Rusia", a afirmat pe Twitter că un foc de artificii în cinstea sărbătorii ar trebui anulat, având în vedere situaţia militară. Un mesaj re-publicat pe Telegram de proeminentul corespondent de război Semion Pegov s-a referit la sărbătorile de la Moscova ca la o "blasfemie" şi la refuzul autorităţilor ruse de a începe un război pe scară largă drept "schizofrenic". "Fie Rusia va deveni ea însăşi prin naşterea unei noi elite politice... fie va înceta să mai existe", se spune în mesajul citat de Rador. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel