Kremlin, atac la ambasadorul UE la Chișinău: Se implică în treburile interne ale Republicii Moldova
Ministerul rus de Externe îl condamnă pe ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko.
Ministerul rus de Externe sare în apărarea socialiștilor și vine cu o reacție la Declarația comună a ambasadorilor statelor-membre ale UE privind atacurile PSRM și a lui Ilan Șor la adresa șefului Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko. Moscova îndeamnă UE să nu se implice în treburile interne statelor suverane.
„Îndemnăm oficialii Uniunii Europene și statelor membre să dea dovadă de norme elementare ale eticii diplomatice și să se abțină de la o intervenție în treburile interne ale statelor suverane”, se arată în mesajul Externelor de la Moscova, citat de RIA.
Potrivit oficialilor ruși, declarațiile recente ale lui Michalko reprezintă o implicare directă în treburile interne ale unui stat străin: „Cu părere de rău... astfel de declarații devin o practică obișnuită pentru el”.
Moscova a amintit că Republica Moldova are angajamente internaționale nu doar în fața Uniunii Europene, dar și în fața organismelor eurasiatice, fiind membru al CSI și observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.
Amintim că PSRM a lansat mai multe atacuri la adresa lui Peter Michalko, după ce diplomatul a făcut mai multe declarații în cadrul unor emisiuni televizate. Totodată, deputatul fugar Ilan Șor a lansat un val de acuzații dure la adresa ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko. Potrivit lui Șor, diplomatul își dorește, nici mai mult, nici mai puțin, să „preia controlul total asupra Republicii Moldova”. Șor a reacționat astfel după ce oficialul european a declarat că este îngrijorător când „persoane implicate în frauda bancară decid în ceea ce privește formarea Guvernului”, precizează Deschide.md.
Ca urmare, ambasadorii mai multor țări UE acreditați în Republica Moldova au semnat o Declarație în care condamnă și resping atacurile lansate în ultima perioadă de către PSRM și deputatul fugar, Ilan Șor, la adresa șefului Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko (vezi AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News