Data publicării:
Kovesi, pusă sub control judiciar. Primele declarații
Laura Codruța Kovesi a fost pusă sub control judiciar, anunţă Antena 3. Fosta şefă DNA a făcut primele declaraţii.
"Totul face parte din campania de hărțuire cu care m-am obișnuit deja. În acest moment, am interdicție de a vorbi cu presa despre dosarul pentru care am fost citată. Mi s-a interzis, de către procurorul de caz, să mai vorbesc cu presa pe acest dosar. Ca atare, nu doresc să am probleme. Cred că e o măsură de a-mi închide gura, de a nu mai spune ce se întâmplă, o măsură de a ne hărțui în continuare pe toti cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. Sunt într-o procedură internațională, în care am ieșit prima. Probabil că disperarea unora că voi ocupa acea funcție a ajuns la anumite cote, iar din acest motiv nu mai am voie să vorbesc cu presa", a declarat Laura Codruța Kovesi.
Amânarea din Parlamentul European
"Calendarul negocierilor a fost făcut public de luna trecută, se știa că vor fi negocieri în această perioadă. Repet, eu am ieșit prima în urma procedurilor derulate în fața unei comisii tehnice în care s-a analizat profesionalismul celor care sunt prezenți în procedură. Acum are loc o etapă de negociere între Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Aștept rezultatul acestor discuții.
Am o carieră profesională de aproape 24 de ani ca procuror. Niciodată n-am fost cercetată disciplinar. În mod cu totul ciudat, într-un an de zile am reușit să am 4 acțiuni disciplinare, să fiu cercetată în peste 40 de verificări ale Inspecției Judiciare, să fiu implicată în 18 dosare și toate acestea pentru că mi-am făcut treaba. Nu sunt singura supusă unor asemenea hărțuiri. Sunt și alți procurori din sistem, procurori din DNA care au acțiuni disciplinare sau sunt cercetați disciplinar. Sunt cercetați și alți procurori și judecători care au avut curajul să spună ce se întâmplă, atunci când vorbim de modificarea legilor care amputează posibilitățile de a investiga faptele de corupție. Se iau decizii prin care se încearcă intimidarea noastră și, mai nou, reducerea la tăcere", a declarat Kovesi.
Abuzurile de la DNA
"Cu privire la abuzuri, acestea trebuie constatate de instanțele de judecată sau de un judecător. Nu știu, în acest moment, să fie hotărâri definitive ale instanțelor care să constate că un procuror din DNA a comis abuzuri, în ultima perioadă de timp. În mandatul de procuror-șef al DNA, au fost peste 70 de magistrați care au fost trimiși în judecată, inclusiv pentru infracțiuni de abuz în serviciu și inclusiv pentru ceea ce se cunoaște în spațiul public ca fiind abuzuri. În toate situațiile în care au existat indicii despre un procuror că a săvârșit fapte penale, chiar dacă a fost din DNA, am intervenit. La serviciile teritoriale, am dispus controale care se făceau la șase luni. Până nu avem decizii definitive ale instanțelor, prin care să se stabiliească că un procuror din DNA a comis un abuz în serviciu sau alte fapte disciplinare, eu nu cred că putem vorbi de abuzuri", a declarat Kovesi.
Există un război Kovesi - Adina Florea?
"Nu este niciun război. Eu îmi fac apărările în cauzele în care sunt citată. De câte ori am fost citată, m-am prezentat, aşa cum după un an şi opt luni am dovedit că abaterile disciplinare au fost simple fabulaţii. Sunt convinsă că toate acuzaţiile care se fac cu privire la persoana mea se va dovedi că nu sunt adevărate", a mai spus fosta şefă DNA.
Candidatură procuror european
"Eu m-am înscris în această procedură singură, m-am pregptit singură, făr să am sprijinul Guvernului. Nici nu l-am cerut și nici nu ma aștept să-l am. Am dovedit că sunt un procuror profesionist pentru că am ieșit prima din Europa , într-o procedură în care au fost înscriși zeci de procurori, cu o comisie extrem de exigentă. Am dovedit că întrunesc condițiile din punct de vedere profesional pentru a ocupa această poziție. este evident că tot ce se întâmplă în ultima perioadă are legătură cu candidatura mea pentru această poziție. Știrile apar atât de des... Probabil derajez pe cineva că vreau să ocup o funcţie într-o instituţie europeană, pe cei care sunt disperaţi că judecătorii, procurorii şi-au făcut treaba, pe toţi cei care vor să fure liniştiţi în această ţară și care vor ca procurorii să stea la birou și să investigheze fapte mărunte", a mai spus Kovesi.
Modificări Coduri penale, critici
"Sunt modificări ce vor afecta posbilitățile de investigare a faptelor de corupţie (...) Putem să fim îngrijoraţi că astfel de modificări legislative vor fi adoptate pentru a ajuta anumite persoane să scape de consecinţele răspunderii penale", a spus aceasta.
Referendum justiţie
"Candidez la șefia Parchetului European, dar sunt tot procuror. Ca atare, nu comentez ce se întâmplă în domeniul politicii. Este decizia unor politicieni. Ca atare, eu nu comentez în niciun fel", a fost reacţia Laurei Codruța Kovesi.
"Nu am comis, niciodată, nicio ilegalitate"
- În DNA, ați șantajat un afacerist pentru a face declaraţii împotriva familiei Cozma?
"Nici vorbă. Sunt atât de multe minciuni care au fost spuse în spaţiul public, încât nu am reuşit să ţin pasul. Nu am comis, niciodată, nicio ilegalitate. Nu am şantajat pe nimeni, nu am ameninţat pe nimeni. Nu am avut niciun fel de contact cu părţile din dosare pentru că, totuşi, eram procurorul-şef al acestei instituţii. Nu făceam eu anchete. Anchetele procurorilor erau coordonate şi verificate pentru legalitate de către şefi. Între procurorul de caz şi şeful DNA sunt cam 3-4 şefi. Era imposibil să intru în contact cu părţile. Sunt niște povești, niște fabulații care se spun în spaţiul public. Eu sunt obişnuită cu minciunile care se spun. Încerc atât cât pot să le dezmint, de fiecare dată, dar este foarte greu, în această avalanşă de minciuni care se spun zilnic, să reuşeşti să demontezi toate afirmaţiile", a declarat Kovesi.
Fotografiile apărute în spațiul public
"Au fost prezentate poze cu mine falsificate, înregistrări falsificate. Nu pot exista poze cu mine din locuri în care eu nu am fost, de la persoane cu care eu nu m-am întâlnit sau discuții pe care eu nu le-am avut. S-a făcut o expertiză tehnică prin care s-a văzut faptul că respectiva înregistrare era falsificată. Am văzut și poze trucate și filme trucate", a mai spus Laura Codruța Kovesi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News