Kovesi, încălcare control judiciar. Bolcaș: ”Gest de sfidare”. Întrebare cheie
Într-o intervenție telefonică la postul de televiziune România TV, avocatul Lucian Bolcaș a reacțioat cu privire la încălcarea controlului judiciar de către Laura Codruța Kovesi.
”Tot ce vom vorbi de acum încolo este sub semnul întrebărilor pe care le-a formulat domnul președinte Iohannis la referendumul propus. Este calea spre dictatură prin restrângerea drepturilor Parlamentului liber ales prin vot. Calea spre dictatură prin restrângerea drepturilor cetățenilor de a se bucura de amnistie și grațiere, drepturi fundamentale recunoscute. Și atunci ce importanță mai are gestul de sfidare, acel gest de sfidare al Laurei Codruța Kovesi când la ora actuală Constituția României este terfelită într-un asemenea hal, la un asemenea nivel?” a declarat avocatul Lucian Bolcaș, la România TV, cu privire la anunțul făcut de către președintele Klaus Iohannis.
Cu privire la Laura Codruța Kovesi, care ar fi încălcat controlul judiciar și ar fi mers la PÎCCJ, înainte de decizia de la ÎCCJ, avocatul a explicat:
”Dacă se dovedește o încălcare a obligațiilor avute în perioada controlului judiciar, se pune în discuție dacă revocarea aceasta a controlului judiciar la care ne-am așteptat cu toții mai are sau nu o relevanță față de o dispoziție care a fost anulată. Adăugăm la aceste gesturi de sfidare reprezentarea doamnei Kovesi în fața Parlamentului, când a fost citată”, a declarat avocatul Lucian Bolcaș, în direct la România TV.
Berta Popescu a declarat, joi, la Antena 3, în emisiunea Oanei Zamfir, că există surse care susțin că Laura Codruța Kovesi ar fi încălcat măsura controlului judiciar.
Vezi și: Antena 3: Kovesi a încălcat controlul judiciar. Oana Zamfir: Informația, de o gravitate maximă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News