Kovesi, Comisia Sufrageria. Decizia CSM
CSM a luat o decizie privitoare la acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva fostului procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva fostului procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi în urma refuzului acesteia de a se prezenta la Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009, au precizat, pentru Agerpres, oficiali CSM
Pe 18 aprilie, Inspecţia Judiciară (IJ) anunţa că a exercitat o acţiune disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi pentru că a încălcat dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale prin refuzul de a se prezenta la comisie. Potrivit IJ, acţiunea disciplinară a fost exercitată pentru manifestări care aduc atingere onoarei profesionale şi prestigiului Justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, şi nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale, abateri disciplinare prevăzute de articolul 99 literele a) şi ş) din Legea 303/2004.
"În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul-şef al DNA a încălcat dispoziţiile explicite ale deciziei Curţii Constituţionale nr. 611 din 3 noiembrie 2017 prin refuzul de a se prezenta în faţa Parlamentului României - Comisia specială de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea aspectelor ce ţin de organizarea alegerilor din anul 2009 şi de rezultatul scrutinului prezidenţial şi de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţie celelalte documente sau mijloace de probă deţinute, utile activităţii comisiei", arăta la acea dată IJ.
De asemenea, IJ preciza că, prin poziţia publică a Laurei Kovesi manifestată ulterior deciziei Curţii Constituţionale, au fost afectate onoarea profesională şi prestigiul funcţiei de magistrat cu consecinţa încălcării dispoziţiilor articolelor 4 alin. (1) şi 90 din Legea nr. 303/2004, art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, precum şi ale articolelor 7, 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News