Kover Laszlo, președintele Parlamentului Ungariei, din nou în România
Preşedintele Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo, este așteptat, sâmbătă, la Odorheiu Secuiesc, la Consiliul Naţional Extraordinar al Partidului Civic Maghiar, al cărui preşedinte de onoare este. Este posibil ca pe ordinea de zi să se ia în discuție și participarea PCM la alegerile locale din 9 decembrie.
Potrivit organizatorilor, la Consiliul Naţional Extraordinar vor participa 120 de delegaţi care trebuie să decidă asupra noii conduceri a formaţiunii, dar care vor adopta şi alte hotărâri ce vizează modul de organizare şi funcţionare al partidului, scrie Agerpres.
Pe ordinea de zi se află un proiect de hotărâre privind independenţa organizaţională a partidului, delegaţii urmând să decidă dacă PCM va fuziona sau nu cu vreo altă formaţiune.
Tot la Consiliul Naţional Extraordinar se va constitui un organism intern, format din membrii fondatori şi din preşedintele de onoare, Kover Laszlo, care va avea dreptul şi obligaţia de a da un vot de cenzură acelor hotărâri politice care contravin intenţiilor membrilor fondatori. Aceste hotărâri vor fi retrimise Prezidiului şi dacă acesta nu ia decizia să le modifice, în 30 de zile trebuie organizat Consiliul Naţional Extraordinar.
Pe ordinea de zi a şedinţei de sâmbătă se mai află şi alegerea celor cinci vicepreşedinţi, care vor fi propuşi de preşedintele în funcţie, Szasz Jeno, după care Prezidiul va propune un preşedinte, care trebuie votat de majoritatea delegaţilor prezenţi la Consiliul Naţional.
Organizatorii au mai precizat că se vor purta, cel mai probabil, şi discuţii legate de participarea la alegerile parlamentare a Partidului Civic Maghiar. În aceste condiții se prefigurează o lovitură dată UDMR, formațiunea riscând să nu mai intre în Parlament, pentru prima dată în perioada de după 1989.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News