Data publicării:

Kofi Annan a murit. Ana Birchall: Mi-au rămas la suflet cuvintele lui

Autor: Bianca Ştefan | Categorie: Politica
WhatsApp
Ana Birchall
Ana Birchall

Kofi Annan a murit. Ana Birchall a transmis un mesaj de condoleanțe.

Kofi Annan, secretar general al ONU în perioada 1997-2006, a fost un militant activ pentru pace, iar decesul lui reprezintă una dintre cele mai triste veşti din ultima perioadă, afirmă, sâmbătă, viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall. 

"Kofi Annan a fost un militant activ pentru pace, meritele lui fiind recunoscute inclusiv prin acordarea Premiului Nobel în anul 2001. Kofi Annan a avut un rol deosebit de important în sporirea rolului pe care Organizaţia Naţiunilor Unite l-a jucat în obţinerea păcii în zonele de conflict. Personal, mi-au rămas la suflet cuvintele lui, care vor străbate vremurile, ca o moştenire lăsată generaţiilor viitoare: "Cunoaşterea e putere. Informaţia este eliberatoare. Educaţia este premisa pentru progres în orice societate şi în orice familie". Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndurerate", a scris Birchall pe Facebook. 

Fostul secretar general al ONU Kofi Annan, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2001, a încetat din viaţă sâmbătă la vârsta de 80 de ani, a anunţat, la Geneva, fundaţia sa, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. Kofi Annan s-a născut la 8 aprilie 1938 la Kumasi, în Ghana. 

Vezi și: Kofi Annan a murit. Iohannis: Eforturile sale de a reforma ONU nu vor fi uitate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel