Data actualizării:
Data publicării:

KMG International continuă extinderea și modernizarea reţelei de stații Rompetrol în România

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

KMG International, prin intermediul companiei Rompetrol Downstream, a deschis două stații noi în prima jumătate a anului și a continuat modernizarea stațiilor existente, investițiile de până acum fiind de peste 7 milioane USD.

Până la finalul anului 2016, compania și-a planificat să extindă reţeaua din România cu alte 9 staţii noi de alimentare.

"Continuarea dezvoltării proiectelor planificate reprezintă un factor de stabilitate pe care dorim să-l păstrăm în cadrul afacerilor nostre locale, iar segmentul de distribuție reprezintă o parte importantă datorită interacțiunii directe pe care o avem cu partenerii nostri, consumatorii. În acest moment, media zilnică a persoanelor care ne trec pragul este de aproximativ 60.000 - 80.000 de persoane. Toate măsurile luate în cadrul modernizării stațiilor ne-au asigurat o creștere a numărul persoanelor care au vizitat stațiile Rompetrol - cu 30% mai mult în luna iunie, comparativ cu începutul anului 2016. De asemenea, carburanții produși la Petromidia sunt foarte apreciați de clienți, ceea ce înseamnă foarte mult pentru colegii nostri din rafinarie, a declarat Cătălin Dumitru, Vicepreședinte KMG International.

Orșova și Sibiu, beneficiarele celor două stații Rompetrol

Cele două stații noi se află la Orșova, Splaiul Tufari, nr. 3 și Sibiu, Bd. Vasile Milea, fiecare stație având în medie 15 angajați. Acestea păstrează elementele definitorii ale conceptului de staţii lansat de companie la sfârșitul anului 2013, respectiv noi elemente de identitate vizuală (logo Rompetrol), cât și reorganizarea spațiului interior într-un stil modern, care să ofere clienților o experiență plăcută și relaxantă.

În ceea ce privește modernizarea stațiilor, au fost finalizate lucrările pentru 130 de stații, din care 91 au fost modenizate în înterior având magazin Hei, iar 2 dintre stații sunt reconstrucții totale (Vistea - DN1, km 255, jud. Brașov), Ploiești, sos de Centură, jud Prahova. În perioada următoare, vom finaliza în România acest program și vom continua extinderea acestuia în țările din regiune, unde deținem benzinării Rompetrol – Moldova, Bulgaria și Georgia.

[citeste si]

În afară de facilităţile deja existente în reţeaua Rompetrol - gama Efix, serviciul de plată la pompă Fill&Go, restaurantul Hei – stațiile Rompetrol sunt prevăzute cu pompe de ultimă generație, iar pe baza unui sistem de iluminat interior - exterior şi de semnalistică cu tehnologie LED, consumul de energie este redus cu 20%.

În 2015, Rompetrol Downstream a plătit către bugetul de stat peste 30 de milioane lei (aproximativ 7 milioane Euro), fără a include suma aferentă accizelor din carburanți.

În paralel cu proiectul de modernizare, compania desfășoară și programul "Fii dealer Rompetrol", care pune accent pe optimizarea și îmbunătățirea performantelor financiare și operaționale ale Grupului în România.

Acesta vizează transferul benzinăriilor Rompetrol din administrarea companiei în cea a partenerilor/dealerilor. De asemenea, își propune o mai bună administrare a stației și o creștere a implicării angajaților, veniturile acestora fiind în strânsă legătură cu performanțele obținute.

105 parteneriate cu diverși antreprenori

Până în prezent sunt încheiate 105 parteneriate cu diverși antreprenori sau foști angajați ai stațiilor Rompetrol, din care 98 sunt deja operaționale. În perioada următoare programul va continua, 31 de stații fiind disponibile pentru cei interesați. 56 de staţii DODO au fost modernizate, adaptate noului concept Rompetrol, iar alte 34 de staţii urmând să parcurgă programul de rebranding până la finalul acestui an.

În primul trimestru din 2016, compania și-a majorat cu 12% volumul produselor petroliere comercializate pe plan intern (circa 516.000 mc sau 408.000 tone). Din această cantitate, circa 35% a reprezentat ponderea carburanților distribuiți pe plan intern prin stațiile proprii Rompetrol, cât și prin intermediul stațiilor Partenere.

Activităţile de retail ale KMG International sunt desfăşurate în peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova.

În România, compania operează peste 700 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii Rompetrol, staţii Rompetrol Partener, statii Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi) 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel