Data publicării:
Klaus Iohannis şi soţia sa, la Peleș. Meniu regal la aniversarea Principesei Margareta-FOTO
Președintele Klaus Iohannis şi soţia sa au participat, miercuri, la dineul oficial de la Castelul Peleș, organizat cu ocazia zilei de naștere a Principesei Moștenitoare Margareta.
Principesei Moștenitoare Margareta și-a aniversat cei 66 de ani la Castelul Peleș. Președintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au fost prezenți, miercuri seara la dineul special.
La ora 19, în Sufrageria de Stat a avut loc dineul oferit de Principesa Moștenitoare și Principele Radu, în prezența Principesei Maria și a Principelui Nicolae. La dineu au mai participat președintele Parlamentului Republicii Moldova, reprezentanți ai Academiei Române și ai Academiei Moldovei, precum și ai Băncii Naționale a României. De asemenea, la dineu au mai participat personalități ale vieții culturale, diplomatice, sportive și reprezentanți ai clerului și societății civile. Principesa Margareta a pregătit un dineu special pentru 32 de ambasadori, diplomaţi sau sportivi.
Citește și: Aniversarea Principesei Margareta, programul manifestărilor
"Domnul Klaus Iohannis este primul președinte în funcție din istoria României care participă la un eveniment oficial la Castelul Peleș, alături de Familia Regală. Pe 19 noiembrie 2014, la trei zile după turul al doilea al alegerilor prezidențiale, a fost și primul președinte care a avut o întâlnire cu Familia Regală înainte de învestire", s-a precizat în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
"Sunt 23 de reguli care guvernează aşezarea la masă: în primul rând soţii nu stau unul lângă celălat , ocupa locuri diferite la masă, tocmai pentru a facilita socializarea şi niciodată un domn şi o doamnă nu ar trebui să stea unul lângă celălalt, deci întotdeauna sunt intercalaţi", a precizat Sandra Gătejanu, director de protocol al Casei Regale.
Meniu rafinat la dineul oficial
Potrivit România TV, pentru început s-a servit mousse de somon cu avocado, apoi felul principal, friptura de vită cu sos de vin şi muştar, alături de o garnitură din cartofi si morcovi gratinaţi. La sfârşit s-a servit prăjitură cu zmeură şi frişcă.
Sărbătoarea a început însă înainte de miezul zilei, când fiica Regelui Mihai a decorat câteva personalităţi publice şi culturale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News