Klaus Iohannis se întâlnește la Cotroceni cu ministrul german de Externe
Președintele Klaus Iohannis îl va primi luni dimineață, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de Externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier.
Cei doi oficiali urmează să participe în cursul după-amiezii și la o expoziție dedicată minorității germane ce va fi vernisată la Palatul Brukenthal din Sibiu.
Programul oficial al lui Klaus Iohannis, anunțat duminică de Administrația Prezidențială, prevede că primirea oficialului german la Palatul Cotroceni va avea loc de la ora 10:30. Vernisajul expoziției "Minoritatea germană din România - trecut și prezent în Europa unită" de la Muzeul Brukenthal din Sibiu va avea loc la ora 17:00.
Întâlniri și cu Ponta și Aurescu
Ministrul Frank-Walter Steinmeier întreprinde luni, 9 martie, o vizită oficială în România. El are programate întâlniri și cu premierul Victor Ponta și ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.
Frank-Walter Steinmeier va participa și la inaugurarea unei noi investiții a unei companii germane și va vizita Sibiul, unde va primi titlul de cetățean de onoare. Va mai participa la manifestarea festivă a Forumului Democrat al Germanilor din România, care sărbătorește 25 de ani de existență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News