Klaus Iohannis, primit de Papa Francisc la Vatican
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Klaus Iohannis va vizita joi Expoziția Universală Milano 2015, iar vineri se va întâlni, la Vatican, cu Papa Francisc.

Înainte de plecarea la Milano, președintele va susține joi, în jurul orei 9,45, o declarație de presă la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" din Otopeni.

La Milano, el va participa la Expoziția Universală Milano 2015 cu tema "Hrănirea planetei, energie pentru viață", unde va vizita pavilioanele României, Sfântului Scaun și Italiei.

Tot joi, președintele Iohannis se va întâlni cu reprezentanți ai comunității românești din Milano.

Vineri, șeful statului se va afla într-o vizită oficială la Sfântul Scaun.

El se va întâlni cu Papa Francisc, cu cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al papei, va vizita Bazilica Sfântul Petru, unde este înmormântat Papa Ioan Paul al II-lea. De asemenea, Iohannis va oferi o recepție în onoarea cardinalului Pietro Parolin, va vizita Colegiul Pontifical "Pio Romeno", unde se va întâlni cu studenții români care studiază în instituțiile de învățământ pontificale din Roma.

Sâmbătă, Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu conducerea Comunității Sant'Egidio și va vizita Bazilica Santa Maria in Trastevere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel