Data publicării:
Klaus Iohannis, declarații complete 4 aprilie despre referendum și justiție
Klaus Iohannis a susținut o serie de declarații referitoare la refendumul care va avea loc pe 26 mai. Președintele a dezvăluit cele două teme supuse consultării publice.
"Am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes național supuse consultării la referendumul din 2 mai. Prima: Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție A doua: interzicerea adoptării de guvern a OUG-urilor în domeniul infracțiunilor, pedepselor, corelată cu dreptul altor autorități de a sesiza CCR cu privire la ordonanțe.
Cetățenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate să li se șteargă efectele condamnărilor și dacă vor ca guvernul să mai adopte OUG-uri în domenii sensibile precum organizarea sistemului judiciar și legislația penală Aceste fapte sunt inacceptabile, când faptele sunt săvârșite chiar de cetățeni. Da, toleranță zero față de fenomenul corupție, prin interzicerea amnisitie și grațierii, reprezintă calea cea mai bună și corectă pentru continuare luptei anticorupție.
Ce se întâmplă în actuala guvernare PSD e fără precedent: de mai bine de doi ani asistăm la un permanent război contra justiției purtat cu OUG-uri. Acest asalt a presupus mereu căutarea momentului prielnic, pervertind și deturnând un mecanism constituțional pe care noi, societatea, trebuie să-l regândim. Societatea a obosit și trăiește cu teamă fiecare zi cu ședință de guvern, ședință a cărei agendă reală nu se cunoaște. Este momentul ca cetățenii să decidă dacă nu cumva e necesar ca și alte autorități să aibă dreptul de a sesiza CCR pentru a stopa efectele OUG-urilor neconstituționale.
Sunt convins că, dacă CSM sau Înalta Curte ar fi avut posibilitatea să conteste OUG-urile la CCR, nu am fi ajuns în situația de acum. Modificările PSD la Legile justiției au fost aspru criticate de UE, iar adoptarea de OUG-uri, care sunt amnistii mascate, ar avea consecințe foarte grave asupra statutului României în UE. Momentul critic în care ne aflăm e rezultatul proastei guvernări PSD. PSD încalcă chiar regulile statului de drept Sunt discuții despre iminența altor OUG-uri. PSD-iștii au atât de multe probleme penale, încât sunt dispuși să riște stabilitatea și viitorul României, doar pentru a-și albi dosarele. N-ar fi exclus să dea, prin OUG, că politicianul cutare e cinstit. Ar fi culmea!
Solicit guvernului să nu mai adopte vreo OUG în domeniul justiției. Referendumul a intrat în linie dreaptă. Orice OUG ar fi ilegitim, o sfidare la adresa românilor. Azi se impune să ne reamintim un text din Constituție, pe care cei aflați al putere ar vrea să-l facă uitat. Este alineatul 2 al articolului 2 din Constituție: "Niciun grup şi nicio persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Voința suverană a poporului se exprimă cel mai bine prin referendum. Dragi români, vă aștept la referendum pe 26 mai!", a spus Klaus Iohannis.
_______________________________________________________________________________________________________
Klaus Iohannis va ieşi la Administraţia Prezidenţială şi va susţine o conferinţă de presă, începând cu ora 14:00.
Sunt mai multe subiecte pe care le-ar putea aborda presedintele, în condiţiile în care în Parlamentul European s-a vorbit de statul de drept în România, despre faptul că ar trebui să se înceteze orice anchetă penală împotriva Laurei Codruța Kovesi pentru a nu i se pune beţe în roate pentru candidatura la funcţia de procuror european.
DCNews va transmite LIVE declarațiile președintelui Klaus Iohannis, începând cu ora 14:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News