Data publicării:
Klaus Iohannis, prima reacție în cazul ANAF-Antena 3
Președintele Klaus Iohannis a avut o primă reacție la scandalul generat de ordinul de evacuare dat de ANAF pentru televiziunile din Intact Media Group.
"Eu cred că aţi ajuns într-o situaţie neplăcută şi inutilă. Cred că libertatea de exprimare nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative. Abordarea heirupista din partea ANAF mi se pare nepotrivită dacă nu discutabilă. Am constatat, din discuții pe care le-am avut, că există deschidere la factorii de decizie și prin discuții așezate și calme, se găsesc discuții convenabile", a spus Klaus Iohannis.
"Parcă e singurul om, în afară de senatori, care e treaz. Din punctul meu de vedere, poziția sa este excepțională", a spus Alessandra Stoicescu, în emisiunea "100 de minute" de la Antena 3.
Președintele Klaus Iohannis a făcut declarația în urmă cu puțin timp, înainte de a intra la o dezbatere cu societatea civilă.
Unsprezece mașini ANAF au mers, luni, la sediul Antena 3. Inspectorii au făcut poze, au legitimat angajații și au dat un ordin de evacuare în cinci zile lucrătoare. Cinci televiziuni ar din Intact Media Group ar trebui să părăsească sediile.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News