Klaus Iohannis, mesaj transmis în cadrul Adunării Generale a Agenției Universitare a Francofoniei
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 21 septembrie 2021, un mesaj în cadrul Adunării Generale a Agenției Universitare a Francofoniei la aniversarea a 60 de ani de existență a acesteia. Mesajul a fost prezentat de către Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorități Naționale.
Domnule rector,
Domnule ministru și președinte al Agenției Universitare a Francofoniei,
Domnule rector al Agenției Universitare a Francofoniei,
Domnule administrator al Organizației Internaționale a Francofoniei,
Excelențele Voastre,
Doamnelor și domnilor rectori, profesori și reprezentanți ai universităților francofone,
Dragi prieteni ai Francofoniei,
Vă felicit pentru organizarea celei de-a XVIII-a reuniuni a Adunării Generale a Agenției Universitare a Francofoniei și vă urez „La mulți ani!” pentru aniversarea, anul acesta, a șase decenii de la înființare. Dimensiunea universitară este cea mai veche structură a francofoniei, iar acest lucru are o simbolistică deosebită. Pe educație se clădește, iar educația ne unește!
Acord Înaltul Patronaj ediției din acest an în semn de recunoaștere a rolului Agenției în întărirea cooperării universităților din spațiul francofon, precum şi pentru aportul ei în creșterea prestigiului mișcării francofone în lume.
Criza sanitară actuală, precum și provocările cu care ne confruntăm la nivel global ca urmare a acesteia ne fac să apreciem cu atât mai mult necesitatea susținerii învățământului și cercetării științifice, precum și dezvoltarea cooperării și solidarității internaționale. Este necesar mai mult ca oricând să cooperăm, să inovăm, să ne adaptăm noilor realități și să evoluăm.
Prin documentele programatice care vor fi dezbătute şi aprobate, reuniunea dumneavoastră, a cărei gazdă este România, va contribui semnificativ la vitalitatea dimensiunii științifice a francofoniei, la implicarea ei în proiecte internaționale menite să susțină dezvoltarea învățământului superior și a cercetării.
Doamnelor şi domnilor,
Importanța limbii și a culturii franceze pentru România este de necontestat.
Limba franceză a reprezentat, timp de aproximativ două secole, şi într-un mod cu totul particular pentru români, un valoros vehicul al umanismului, democrației, libertății, diplomației și culturii.
Limba franceză a contribuit într-o măsură semnificativă la dezvoltarea limbii române, dar mai ales a facilitat de o manieră decisivă pătrunderea în societatea românească a ideilor, conceptelor, noțiunilor și teoriilor științifice care au condus la modernizarea societății noastre.
Astăzi, în sistemul de învățământ preuniversitar din România, peste un milion de elevi studiază limba franceză, în timp ce mediul universitar românesc oferă mai mult de 100 de filiere francofone, în domenii de studiu foarte diverse, care atrag anual tineri din întreaga comunitate a Francofoniei. Agenția Universitară a Francofoniei este un punct de referință al cooperării universităților românești cu cele din spațiul francofon.
O dimensiune fundamentală a acestei relații este dată de mobilitatea membrilor comunităților academice. România dă în acest domeniu un exemplu remarcabil prin programul de burse „Eugen Ionescu” – un instrument de dezvoltare a cercetării științifice de excelență și o investiție în cunoașterea dintre tinerii francofoni ca expresie a dialogului dintre culturi. Remarc, de asemenea, cu satisfacție, activitatea Centrului Regional de Cercetare Avansată în Științe Sociale stabilit la București, care sporește vizibilitatea comunității de înalt nivel de expertiză în științele sociale și umane din spațiul francofon.
Onorați invitați,
Francofonia reunește nu numai persoanele care au în comun limba franceză, ci reprezintă o comunitate internațională care împărtășește idealuri și valori, ca și proiecte de mare importanță în numeroase domenii ale vieții sociale, economice, culturale și politice. În acest context, prin aportul AUF, spațiul învățământului superior este unul privilegiat.
Contribuția organizației dumneavoastră la susținerea învățământului superior și a cercetării din România este incontestabilă și nu pot decât să mă bucur că setul de valori asumat de Agenția Universitară a Francofoniei, ca de altfel de francofonia instituțională în ansamblul său, se află în armonie cu reperele propuse de Proiectul „România Educată”, viziunea noastră despre viitorul și rolul școlii în România. În acest proiect național vedem sistemul educațional direcționat spre atingerea excelenței, cu profesionalism, prin colaborare și transparență, în respectul diversității identităților și aspirațiilor fiecăruia. Procesul prin care acest proiect a prins contur este unul participativ, care îmbină legitimitatea dată de larga consultare la nivelul societății cu expertiza academică și științifică cea mai înaltă.
La orizontul anului 2030 îmi doresc ca România Educată să fie o realitate a societății noastre și un reper de bune practici pe care suntem gata să îl împărtășim cu partenerii noștri din cadrul marii noastre familii francofone.
Doamnelor și domnilor,
România reprezintă un adevărat far al francofoniei universitare și salut prezența responsabilă și activă a reprezentanților noștri în forurile de conducere ale Agenției Universitare a Francofoniei. Voi continua să sprijin implicarea țării noastre în dezvoltarea francofoniei științifice și voi încuraja, de asemenea, organizarea, în România, a unor noi evenimente de mare anvergură și importanță pentru viitorul celei mai mari rețele universitare din lume.
Fie ca aici, la București, lansarea Cărții Albe a Francofoniei Științifice, ca și desfășurarea lucrărilor Adunării Generale, să încununeze rezultatele dumneavoastră deosebite și să creeze cadrul propice implementării cu succes a noii strategii 2021-2025 a AUF!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News