Klaus Iohannis, mesaj transmis cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 11 noiembrie 2022, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații.

"Sărbătorim astăzi Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, în semn de recunoaștere a curajului și patriotismului de care aceștia au dat dovadă departe de țară și familii, în teatrele de operații de pe diferite continente.

Este o zi cu simbolistică aparte, pe 11 noiembrie 1918 fiind semnat Armistițiul între Puterile Antantei și Germania, care a pus capăt Primului Război Mondial.

Prin simțul datoriei și profesionalismul manifestate pe câmpul de luptă, militarii noștri se bucură de respectul și aprecierea camarazilor din statele aliate și partenere. Le suntem recunoscători veteranilor din teatrele de operații pentru devotamentul lor, pentru că au pus pe primul plan apărarea valorilor democratice euro-atlantice și securitatea României.

Totodată, aducem un pios omagiu celor care au căzut la datorie sub faldurile tricolorului românesc. Jertfa lor supremă nu va fi niciodată uitată.

Mulțumim astăzi și veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial, precum și militarilor care, în prezent, execută misiuni internaționale sub egida NATO, Uniunii Europene, ONU și coalițiilor la care țara noastră este parte.

Sacrificiul veteranilor de război din teatrele de operații capătă o semnificație mai profundă în această perioadă în care suntem martorii războiului brutal declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, care a dus la pierderi de vieți omenești și a pus la grea încercare o întreagă națiune.

România, alături de aliați și parteneri, este pe deplin angajată în efortul comun de gestionare a acestei crize și de sprijinire a poporului ucrainean.

Dragi veterani din teatrele de operații,

Dumneavoastră reprezentați adevărate repere ale dragostei de țară și ale luptei în numele idealurilor naționale. Sunteți, în același timp, modele de abnegație pentru generațiile viitoare. Vă mulțumim și vă asigurăm de respectul și recunoștința noastră!

De asemenea, mulțumim familiilor dumneavoastră pentru eforturile remarcabile de a vă sprijini constant pentru a vă desfășura misiunile în teatrele de operații.

La mulți ani!"    

Vezi și: Klaus Iohannis la Paris, la cea de-a V-a ediție a Forumului pentru Pace

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel