Data publicării:
Klaus Iohannis, mesaj transmis cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înființarea Universității din București
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 16 iulie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 160 de ani de la înființarea Universității din București. Mesajul a fost prezentat de către Diana-Loreta Păun, Consilier Prezidențial - Departamentul Sănătate Publică.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
Doamnă Ministru,
Domnule Ministru,
Domnule Rector,
Doamnelor și domnilor profesori,
Dragi studenți,
Stimați invitați,
Mă bucur să aduc astăzi un omagiu acestei instituții de învățământ superior care a demonstrat un angajament constant pentru excelență în educație și cercetare și care s-a afirmat ca un reper esențial în construirea și consolidarea României moderne și democratice. Marcăm 160 de ani de continuitate istorică a Universității din București, înființată prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în 1864, fără a uita contribuția mai veche și legătura indiscutabilă cu Academia Domnească, întemeiată în 1694 de Constantin Brâncoveanu. Este important să recunoaștem și să evidențiem rolul semnificativ al Universității din București la formarea unei școli de gândire care avea să definească idealul național prin contribuții remarcabile în toate sferele cunoașterii.
Universitatea din București este o dovadă clară că ceea ce se dezvoltă organic dăinuie chiar și în cele mai dificile perioade. Din tot ceea ce această instituție promovează reiese că menirea sa nu este doar de a susține excelența în învățământ și cercetare, ci și de a se implica activ în susținerea valorilor civice. De aproape 35 de ani, Universitatea din București este „Kilometrul 0 al democrației”, un rol care excede misiunea sa convențională. Studenții săi au fost cei care au demonstrat că știu ce înseamnă democrația liberală și statul de drept, chiar și după aproape patru decenii de totalitarism, după o schimbare sângeroasă de regim și în ciuda eliminării unei bune părți din elita intelectuală a țării. Pe întreaga durată a istoriei sale, pe care o celebrăm azi, Universitatea din București a reprezentat poarta spre lumina cunoașterii, către Occident. Atunci când Cortina de Fier separa cele două emisfere, Universitatea a fost un spațiu al rezistenței pașnice prin cultură și umanism, un veritabil punct de convergență a valorilor.
Astăzi, studenții Universității din București participă la Summituri digitale, dezbat probleme legate de degradarea terenurilor din Europa, în prelegeri ale Facultății de Geografie, sau aportul inteligenței artificiale la dezvoltarea programelor de îngrijire a vârstnicilor, la Facultatea de Filosofie. Ceea ce leagă trecutul și prezentul acestei mari instituții a culturii române este orientarea spre viitor, angajamentul de a fi în avangarda cunoașterii. Provocările viitorului sunt numeroase, de la noua revoluție industrială la problemele de mediu și cele sociale, dar toate își găsesc răspunsuri rapide și inovative într-un mediu conectat la cele mai prestigioase rețele de cercetători, cum este Universitatea din București. Sunt încrezător că soluțiile și liderii capabili să ghideze aceste tranziții se află aici.
Le mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea și prestigiul Universității din București. Să onorăm cu toții această istorie deosebită și să continuăm tradiția de a urmări excelența.
La mulți ani, Universitatea din București!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News