Klaus Iohannis a transmis un mesaj. 'Mă bucur să observ că temele abordate în cadrul Congresului sunt legate de integrarea studenţilor pe piaţa muncii şi în societate în ansamblul său, remarcând aici componenta de educaţie financiară. În condiţiile în care recent ne-am revenit dintr-o criză economică globală cauzată de lipsa de responsabilitate în utilizarea instrumentelor financiar-bancare, dar şi în contextul în care dezbaterile pe tema politicii fiscale sunt foarte actuale în spaţiul public, această educaţie este mai importantă ca niciodată. În modernizarea economică a României, educaţia antreprenorială este la rândul ei o dimensiune necesară. Din nefericire, cadrul legislativ nu este mereu cel mai flexibil, iar identificarea oportunităţilor de finanţare poate fi dificilă. Pregătirea tinerilor cu abilităţile şi competenţele necesare pentru a se descurca pe o astfel de piaţă ar putea multiplica numărul de idei bune de afaceri care se materializează în economie', se arată în mesajul preşedintelui, prezentat de consilierul de stat Ligia Deca.
Monitorizare mai bună
Conform aceleiaşi surse, participarea studenţilor pe piaţa muncii depinde şi de o mai bună corelare a realităţilor şi prognozelor economice cu domeniile de studiu. 'În acest sens, avem nevoie de o mai bună monitorizare a parcursului profesional al absolvenţilor şi de o adaptare a structurii programelor de studii pentru dezvoltarea competenţelor necesare atât în sectorul privat, cât şi în cel public. Este din ce în ce mai evidentă nevoia de a înzestra tinerii cu acele cunoştinţe, abilităţi şi atitudini care să le permită o flexibilitate crescută. Piaţa muncii este într-o dinamică accelerată şi este foarte posibil ca o mare parte dintre cei care vă aflaţi astăzi aici să vă schimbaţi traiectoria profesională, întrucât meseria pentru care vă pregătiţi va dispărea în viitor', a fost mesajul preşedintelui Klaus Iohannis.
[citeste si]
Semnificație specială
Klaus Iohannis a arătat că această ediţie a congresului studenţilor are o semnificaţie specială, în contextul celebrării unui secol de la Marea Unire din 1918. 'Centenarul reprezintă un moment de regândire a priorităţilor, de reaşezare a bazei economice şi sociale a dezvoltării noastre ca naţiune, iar implicarea studenţilor în toate aceste procese este esenţială. De altfel, în schimbările majore produse în istoria României, contribuţia studenţilor a fost foarte importantă, începând cu revoluţia paşoptistă şi continuând cu evoluţia tuturor curentelor culturale, sociale şi economice care au transformat România ultimilor 100 de ani', a arătat şeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky