Data publicării:
Klaus Iohannis, la întâlnirea Tineretului PNL, în stațiunea Venus, nou atac la PSD: DEZASTRU
Klaus Iohannis a făcut un nou atac la adresa Partidului Social Democrat în cadrul unui discurs pe care l-a avut astăzi la Constanța.
Președintele Klaus Iohannis a atacat sâmbătă, în fața tinerilor liberali, la Școala de Vară Generația Altfel", de la Venus, guvernarea PSD spunând că sunt foarte multe lucruri de făcut și îndreptat după guvernările eșuate ale PSD și a condamnat discursul radical.
”Ne aflăm în fața unor bătălii electorale complicate. Avem peste puțin timp alegeri prezidențiale. Vom avea alegeri locale, vom avea alegeri parlamentare. După dezastrul pesedist (PSD) care a răpit României ani de zile șansa la dezvoltare, cetățenii vor o guvernare eficientă, care să le aducă siguranță, prosperitate, bunăstare. Și cu ajutorul vostru o vor avea (n.r se referă la organiația de tineret a PNL). Voi sunteți generația care poate readuce entuziasmul, speranța, dar și optimismul în politică și în societatea românească. Reclădirea speranței într-un viitor mai bun este o condiție absolut necesară fără de care dezvoltarea țării nu are cum să reușească”, a precizat Klaus Iohannis.
"Auzim adesea vorbindu-se despre lipsa de potențial sau capital uman în pepinierele partidelor politice. De aceea sunt reprezentanți care refuză să facă pasul înapoi pentru a permite tinerilor să vină în față cu idei noi, care revigorează spațiul politic. Aceasta e o abordare păguboasă care trebuie combătută ferm, pentru că România va fi condamnată la stagnare, dacă nu va ține cont de tinerele generații (...) Nu îi luați modele pe cei care folosesc pentru a promova un discurs al urii, populist sau al intoleranței. Acela este cel mai facil discurs. E cel mai facil să fii de partea distrugerii fibrei sociale. Cel mai greu e să fii de partea oamenilor și să construiești ceva solid, ceva durabil. Asta aștept de la voi – să deveniți politicieni care cu răbdare, un discurs puternic să construiți o Românie normală, care dăinuie, care e o patrie bună și fidelă pentru toți românii", a mai spus președintele.
Aproximativ 1.300 de membri şi simpatizanţi ai PNL, parlamentari, aleşi locali vor participa sâmbătă, la Constanţa, începând cu ora 17,00, la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL Sud-Est, la eveniment urmând să fie prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.
VEZI ȘI: Klaus Iohannis participă la Adunarea Regională a organizaţiilor PNL la Constanța
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News