În cadrul vizitei, Președintele României va avea consultări politice cu Președintele Guy Parmelin. Printre subiectele de pe agenda convorbirilor celor doi președinți se află consolidarea relației bilaterale, inclusiv a cooperării economice, cu accent pe domeniul investițiilor, Elveția ocupând locul 10 în clasamentul investitorilor din România, precum și a cooperării sectoriale.
Din perspectiva agendei europene, vor fi abordate cooperarea pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cadrul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană, precum și contribuția elvețiană la fondul de coeziune al Uniunii, respectiv operaționalizarea celei de-a doua tranșe financiare elvețiene, destinate reducerii disparităților economice și sociale în Uniune.
Discuțiile vor include și teme actuale de politică internațională, cu accent pe evoluțiile politice și de securitate din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, din regiunea Balcanilor de Vest, precum și cooperarea româno-elvețiană în cadrul organizațiilor internaționale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024