Data publicării:
Klaus Iohannis: Interviul pentru Focus, publicat înaintea vizitei la Berlin
Președintele Klaus Iohannis confirmă pe contul său de socializare că luna viitoare va face o vizită în Germania.
În cea mai recentă postare pe Facebook, președintele Klaus Iohannis anunță că interviul pe care l-a acordat revistei germane „Focus", în care "a amintit teme importante ale actualității politice" din România, va fi publicat îaintea vizitei sale la Berlin.
"Într-un interviu pentru revista germană „Focus", am amintit câteva teme importante ale actualității noastre politice: consultările pe marginea votului românilor din străinătate, necesitatea reducerii numărului de parlamentari, lupta împotriva corupției. Am vorbit, de asemenea, despre proiectul unui muzeu al Comunismului. Interviul va fi publicat înaintea vizitei mele la Berlin, din luna februarie", a scris președintele Iohannis, cu puțin timp în urmă, pe Facebook.
De altfel, Mihai Răzvan Ungureanu, consilierul onorific al șefului statului pentru politică externă, anunța la începutul lunii ianuarie, că , în februarie, Iohannis va avea o întâlnire bilaterală cu partenerii germani, reprezentați probabil de cancelarul Angela Merkel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News