Data publicării:

Klaus Iohannis DESPARTE Piața. REVOLTĂ după negocieri: "Vrea sa confiște piața"

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

O partea a protestatarilor din Piața Universității se revoltă după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis. 

"Deși în cursul zilei de ieri am solicitat participarea la consultările cu Președintele României, Uniunea pentru Interesul Național – UIN, un grup de protestatari care încearcă să se organizeze într-un partid politic, nu a fost invitată. În această dupa amiază am telefonat la Cotroceni și am incercat sa vorbim cu Gabriel Piscociu, consilierul presedintelui care a supervizat selectia reprezentanților sociătății civile și ai străzii invitați la consultările cu Klaus Iohannis", transmite Mădălina Baroncea, specialist marketing și economie politică, inițiator UIN, potrivit unui comunicat de presă remis dcnews.ro. 

Ea subliniază că nu a putut fi găsit consilierul prezidențial, dar o doamnă din Departamentul Probleme Cetățenești i-a transmis că nu poate să facă publice numele implicate în selecție, nici criteriile care au stat la baza selecției. 

Inițiatoarea UIN consideră: "Având în vedere modul ocult în care s-au desfășurat consultările de astăzi între Președintele României și asa-zișii reprezentanți ai societății civile și străzii, considerăm ca Klaus Iohannis vrea sa confiște piața și să se suie pe valul nemulțumirii publice".

Mădălina Baroncea precizează că protestează și împotriva modului în care pozează președintele Klaus Iohannis, pentru a nu părea că este unul dintre membrii actualei clase politice perimate și respinse de societatea românească. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel