Data publicării:
Klaus Iohannis, declarații la Cotroceni, înaintea alegerilor europarlamentare - LIVE
Președintele Klaus Iohannis a susținut o serie de declarații, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu doar câteva zile înainte de alegerile europarlamentare și referendumul pe justiție.
Pe 26 mai se votează la referendum și PSD-ului îi este frică de acest vot. Ce face PSD? Ce știe să facă. Încearcă să boicoteze acest vot la referendum. Vedem cu toții cum activiști umblă peste tot în țară să explice oamenilor cum că acest referendum nu ar fi important, ba chiar se vede că umblă pe la județe și pe la primării ca să convingă oamenii să nu voteze. Este jalnică această încercare. PSD încearcă și instituțional să boicoteze acest referendum. A dat Dragnea ordin la CNA să ignore referendumul. CNA, prima dată, din istoria decembristă, a refuzat să acorde timp de antenă pentru publicitatea referendumului. Nici nu au vrut să ia în discuție chestiunea. Când le-am trimis înregistrare, în care eu îi încurajez pe români să meargă la referendum, au spus că e campanie electorală și să merg să vorbesc cu partidele. Ce obrăznicie din partea CNA. Este jalnic.
A fost închis Târgoviște pentru că pesediștii au vrut să își facă în liniște campanie electorală.
Vă spun, români, nu irosiți dreptul la vot. Mergeți, votați, nu vă poate lua nimeni dreptul la vot. Dreptul la vot este al vostru și pe 26 mai puterea este la voi. Mergeți și decideți. Nu lăsați PSD să decidă în locul vostru, a declarat Klaus Iohannis.
Ce se va întâmpla dacă referendumul nu atinge pragul de 30%
Vom vedea ce rezultat vom vedea. Este o întrebare pe care o păstrăm pentru după referendum. Eu am încredere că va fi validat, a răspuns Iohannis
Este tipic PSD de a lucra cu dublă măsură cu un mesaj pe de o parte ca să pară democrați, prin spate umblă să îi descurajeze pe români. Unii merg la Bruxelles și se laudă că sunt pro europeni, în campanie arată că UE nu este pentru noi. Acțiuni duplicitare ale PSD-ului. Această acțiune de descurajare este jalnică, a răspuns Iohannis întrebării unui jurnalist
Ce spune despre mersul lui Dăncilă la referendum
Mă bucură că sunt pesediști care se trezesc și își dau seama că această conducere a lui Dragnea este jalnică
Candidat PSD la prezidențiale
Nu cred că se va anunța mare brânză seara decât că vor pierde alegerile. Atât ne mai lipsește ca un infractor să fie candidat la președinție
Remaniere guvernamentală
În privința remanierii, abordarea premierului mi se pare cea corectă
Despre cum a gestionat Ana Birchall extrădarea lui Mazăre
Această acțiune s-a gestionat bine
Vor influența alegerile europarlamentare procesul lui Dragnea?
Eu cred că justiția în România este independentă și își face treaba indiferent de ce se votează sau nu se votează. Se va vedea în definitiv independența justiției noastre
Ce se întâmplă dacă PSD decide schimbarea lui Dăncilă
PSD nu va primi încă o nominalizare de la mine. Așa voi rămâne
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va susține miercuri, 22 mai a.c., ora 17:15, o declarație de presă, la Palatul Cotroceni, a transmis Administrația Prezidențială.
În acest articol, DCNews va transmite în format live-text declarațiile președintelui României, de la ora 17.15.
Vezi și: Europarlamentare 2019. Preşedintele Iohannis efectuează joi o vizită la Cluj-Napoca
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News