
"Domnule Președinte federal, îmi face o deosebită plăcere să vă primesc din nou aici, la Palatul Cotroceni, de data aceasta în cadrul vizitei de stat în România. Bine ați venit!
Vizita dumneavoastră și contactele româno-germane intense din ultima perioadă evidențiază caracterul privilegiat, cu valențe strategice, al relațiilor dintre țările noastre.
Avem un dialog politic consistent în plan bilateral și european, o cooperare economică solidă și legături interumane puternice, datorită comunității românești din Germania și minorității germane din România.
Așa cum am mai spus, aceste comunități reprezintă puntea vie de legătură dintre societățile noastre, iar contribuția lor la dezvoltarea relației româno-germane este extrem de importantă în plan cultural, social, economic și nu numai. Germania este, de mulți ani, primul partener comercial al României, anul trecut înregistrând schimburi bilaterale de peste 40 de miliarde de euro. Peste 25.000 de companii cu participație germană și peste 5,5 miliarde de euro aport de capital social fac din Germania al doilea mare investitor în economia românească.
Salut faptul că domnul Președinte Steinmeier este însoțit în România și de o delegație de oameni de afaceri și mă bucur că vor aborda împreună cu autoritățile române noi proiecte de dezvoltare a cooperării economice și sectoriale româno-germane, adaptate nu numai realității geopolitice actuale, dar și celei a economiei viitorului, marcate de transformarea digitală și de tranziția verde.
Anul acesta doresc să reconfirm, împreună cu domnul Președinte Steinmeier, interesul nostru comun pentru intensificarea relațiilor excelente dintre țările noastre, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Numai împreună vom putea să întărim unitatea europeană în aceste vremuri tulburi, marcate de agresiunea rusă din Ucraina, de schimbări geopolitice și de urmările multiplelor crize din anii trecuți.
Am analizat astăzi, împreună cu domnul Președinte Steinmeier, situația de securitate din regiunea Mării Negre. Am evaluat amenințările și am concluzionat că împreună - România, Germania și ceilalți aliați din cadrul NATO - suntem puternici și putem să asigurăm securitatea țărilor noastre.
I-am mulțumit, în acest context, domnului Președinte pentru susținerea de către Germania a consolidării Flancului Estic al NATO și pentru participarea la structurile aliate din România.
Am stabilit să intensificăm colaborarea noastră în cadrul Uniunii Europene și al NATO, pentru a face față provocărilor actuale, nu numai celor în materie de securitate, dar și celor în plan economic și social.
În cadrul dialogului nostru am evidențiat sprijinul multidimensional acordat Ucrainei de cele două state și am discutat, totodată, dificultățile majore cu care se confruntă, în prezent, Republica Moldova, în contextul războiului. Împărtășim viziuni similare cu privire la necesitatea mobilizării de sprijin activ și puternic pentru Chișinău, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, pentru a consolida reziliența acestei țări în fața provocărilor complexe cu care se confruntă.
Am abordat în cadrul discuțiilor și politica de extindere a Uniunii Europene, rezultând sprijinul comun al României și Germaniei pentru avansarea procesului atât în privința Balcanilor de Vest, cât și în privința Partenerilor noștri Estici.
Am pus accentul în cadrul discuțiilor pe sprijinul ferm al României pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova și al Ucrainei, ca state candidate la aderare.
Am avut cu domnul Președinte Steinmeier și un schimb de opinii cu privire la stadiul proiectelor din cadrul Inițiativei celor Trei Mări și am prezentat prioritățile și obiectivele Summitului pe care îl voi găzdui la București, în luna septembrie, urmat și de Forumul de Afaceri al Inițiativei.
Nu în ultimul rând, am discutat și subiectul aderării României la spațiul Schengen și i-am transmis domnului Președinte aprecierea pentru susținerea fermă și activă a Germaniei în acest dosar.
Sper că prin demersurile noastre de susținere a efortului european comun de consolidare a securității interne și a protecției frontierelor externe ale Uniunii Europene vom reuși să finalizăm aderarea României la Schengen, pentru că locul nostru, fără nicio îndoială, este în Schengen.
În încheiere, doresc să-i mulțumesc domnului Președinte Steinmeier pentru această vizită și pentru discuțiile deschise și constructive pe care le-am avut astăzi", a declarat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cu cât cresc pensiile. Cine va primi mai mulți bani pe noua formulă de calcul
- Soluția disperată la care recurge Orianda, soția lui Călin Donca, pentru a-și putea crește cei cinci copii / video
- Festivalul de bun must şi pastramă după gust își deschide porțile joi, 5 octombrie, în Capitală
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Șumudică face spectacol în Turcia. Gaziantep este salvată