Data publicării:
Klaus Iohannis, anunț de ultimă oră: Mohammad Munaf a fost adus în România
Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, că Mohammad Munaf, cetățeanul irakian condamnat la zece ani de închisoare pentru răpirea ziariștilor români, a fost adus în România și se află în prezent în custodia Poliției Române.
"Autoritățile statului român au finalizat astăzi demersurile în cazul lui Mohammad Munaf, cetățean irakian și american, cu aducerea în țară a acestuia. Mohammad Munaf, condamnat definitiv, în anul 2008, de Curtea de Apel București la 10 ani de închisoare, pentru acte de terorism împotriva unor cetățeni români, se află în prezent în custodia Poliției Române.
Acest lucru a fost posibil ca urmare a cooperării tuturor instituțiilor statului român, sub coordonarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării.
Felicit Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, precum și celelalte instituții din cadrul sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, care și-au adus contribuția pe dimensiunea externă, pentru ampla operațiune desfășurată în această perioadă, în cooperare cu parteneri interni și externi.
Efortul autorităților române a făcut posibil ca unul dintre principalii vinovați în dosarul răpirii celor trei jurnaliști români în Irak, în anul 2005, să își ispășească pedeapsa în România, conform sentinței judecătorești.
Reafirm încă o dată sprijinul ferm al României pentru lupta împotriva terorismului.", se precizează în comunicatul postat recent pe site-ul Administrației Prezidențiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News