"Nu suntem auziți de către președinte, care ar trebui să reprezinte toți românii, și nici de oamenii din subordinea Domniei sale. În cazul în care se refuză dialogul și se ignoră în continuare dosarul Basarabiei, vom începe acțiuni de amploare", a declarat George Simion, președintele coaliției unioniste.
În baza unui apel fundamentat de Constituția României, de declarații și promisiuni ale președintelui Klaus Iohannis, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 subliniază necesitatea unor consultări cu preşedintele României. Unioniștii îi reamintesc lui Klaus Iohannis că "cerem organizarea acestor consultări încă de acum şase luni şi nu înţelegem de ce acestea nu au avut loc până acum, cu atât mai mult cu cât oficial reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale au exprimat disponibilitatea instituţiei. Este de altfel, aşa cum am arătat, obligaţia constituţională a Preşedintelui României de a media între stat şi societatea civilă, în mod nediscriminatoriu, asupra tuturor cauzelor pentru care societatea civilă militează. Ni se pare cu totul anormal să vedem cum se organizează consultări doar cu anumite componente ale societăţii civile, pe criterii de oportunitate obscure, care nu au legătură cu importanţa subiectelor aduse în discuţie, cu interesul naţional şi cu propriile declaraţii mai vechi sau mai noi ale actualului şef al statului".
[citeste si]
"Aşadar, având în vedere că Preşedintele României şi-a alocat din puţinul său timp disponibil pentru a invita la consultări platforme civice recent constituite, care nu au avut timpul fizic necesar să realizeze un portofoliu de activităţi comparabil cu cel al Platformei Unioniste Acţiunea 2012 şi să-şi demonstreze astfel reprezentativitatea, este cu atât mai imperios necesar să nu se mai întârzie în programarea consultărilor pe care le solicităm", mai precizează Platforma Unionistă Acțiunea. Subliniază că "avem chestiuni concrete şi stringente de discutat, de mare importanţă pentru viitorul României, subiecte pe care Preşedintele României, prin cerinţele proprii demnităţii sale, nu are voie să le ignore. Aşteptăm aşadar cu interes răspunsul Preşedintelui României, care nu poate fi altul decât o invitaţie precisă pentru consultări".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"