Data publicării:

Klaus Iohannis a spus obiectivele României la reuniunea Consiliului European. Reducerea emisiilor şi fondurile europene, pe agendă

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Politica
WhatsApp
Ziua Nationala 2020 Foto: Crișan Andreescu
Ziua Nationala 2020 Foto: Crișan Andreescu

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut mai multe declaraţii înainte de reuniunea Consiliului European. 

"Bună ziua!

În câteva minute va începe reuniunea Consiliului European și vreau să mă refer la o temă extrem de importantă care este prima pe agenda discuțiilor, și anume combaterea schimbărilor climatice. 

România este parte a efortului european și internațional de combatere a schimbărilor climatice și pot să vă spun că avem capacitatea de a influența din ce în ce mai mult politicile europene în acest domeniu.

Cred însă că este nevoie de un angajament ferm, iar eu, ca Președinte al României, îmi iau acest angajament pentru următorii ani. Mă voi implica direct pentru a sprijini măsurile și politicile publice care conduc la un mediu curat, și aici mă refer în special la reducerea poluării aerului, solului și apelor țării noastre, precum și la reducerea schimbărilor climatice și la protejarea biodiversității.

Toate acestea vor avea un efect benefic asupra calității vieții oamenilor.", a declarat Klaus Iohannis. 

România, ţintă pentru reducerea emisiilor de gaze de seră

Am spus deja că România își asumă o țintă europeană de atingere a neutralității din punct de vedere al carbonului până în 2050 și susține – și asta voi sublinia astăzi - o țintă ambițioasă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030.

Este un gest de responsabilitate pe care suntem obligați să-l facem pentru sănătatea noastră și a generațiilor viitoare. Lupta împotriva schimbărilor climatice se duce prin acțiuni concrete, pe termen mediu și lung, acțiuni cu impact cuantificabil și real. În acest sens, împreună cu Guvernul, vom elabora politici publice și vom crea instrumente care să ducă la implementarea lor.

Nu avem nevoie de strategii nerealiste, făcute din pix, care să zacă într-un sertar. Trebuie să ne concentrăm pe propuneri și strategii ambițioase, dar realiste, pe care să le implementăm și care să aibă ca efect creșterea calității vieții oamenilor.

Mă voi implica direct în inițierea și construcția unor structuri care să susțină eforturile României în domeniul schimbărilor climatice, și mă refer aici inclusiv la structuri care să ofere sprijin autorităților locale. Știm foarte bine că deciziile de la nivel central nu sunt suficiente și nu sunt eficiente fără acțiuni concrete în plan local, iar dacă vrem rezultate, trebuie să ajutăm autoritățile locale.

Împreună cu experții, cu societatea civilă și cu toți actorii economici direct implicați în implementarea politicilor de mediu și climă sunt convins că vom reuși să facem din România un lider în domeniul schimbărilor climatice la nivel regional, european și chiar internațional.

Acțiunea în domeniul schimbărilor climatice contribuie nu numai la un mediu mai curat – asta este clar. Contribuie la sănătatea noastră, la sănătatea familiilor noastre și constituie o mare oportunitate de creștere economică. Totodată, putem dezvolta sectoare economice noi - industriale, energetice, agricole, digitale, și putem racorda economia națională la economia sustenabilității, care se dezvoltă la nivel internațional, și de care nu vrem și nu suntem izolați.", a continuat preşedintele. .

"Trebuie să profităm din plin de fondurile europene"

"Uniunea Europeană ne oferă finanțare pentru a crea și stimula noi ramuri ale economiei sustenabilității prin programe precum Planul Național de Redresare și Reziliență, Fondul de Modernizare, Fondul pentru Tranziție Justă. Trebuie să profităm din plin de această oportunitate prin avansarea de proiecte adecvate și mature, care vor asigura absorbția de fonduri europene și vor contribui la dezvoltarea sustenabilă a României.

Pentru a trăi însă într-un mediu curat și prietenos, pe care să-l lăsăm generațiilor viitoare, este nevoie de noi toți, autorități și cetățeni.
Urbanizarea, ritmul cotidian al vieții noastre au dus în ultimii ani la intensificarea unor obiceiuri prin care am ajuns să producem multe deșeuri și emisii poluante.

Este important să devenim conștienți de impactul negativ al acestora asupra mediului și să schimbăm încet, încet aceste obiceiuri. Schimbarea și adaptarea comportamentului nostru sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor de protecție a mediului și prevenirea schimbărilor climatice.

La final, doresc să salut decizia luată de statele membre ale Uniunii Europene cu privire la localizarea la București a viitorului Centru european de competențe în domeniul securității cibernetice, prima agenție europeană pe care România o găzduiește. Acest rezultat reprezintă un veritabil succes, urmare a unor demersuri diplomatice foarte intense, precum și o oportunitate deosebită pentru țara noastră de a contribui la securitatea cibernetică a tuturor statelor membre, prin stimularea cercetării și inovării în acest domeniu.

Vă mulțumesc!", a concluzionat Klaus Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel