Data publicării:
Klaus Iohannis a semnat revocarea miniștrilor Paul Stănescu și Lucian Șova
Președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea din funcție a miniștrilor Paul Stănescu, de la Transporturi, și Lucian Șova, de la Dezvoltare Regională.
Klaus Iohannis a semnat decretele pentru constatarea vacantării funcțiilor de ministru al Dezvoltării Regionale și ministru al Transporturilor. Președintele trebuia să ia act de demisia celor doi miniștri. PSD le-a transmis celor doi, Paul Stănescu și Lucian Șova, să-și dea demisia din funcțiile deținute în Guvern, pentru a pune capăt blocajului. Chiar și așa, președintele Klaus Iohannis nu luase act de demisii. Ulterior, Guvernul a venit cu două propuneri pe cele două funcții. Toată situația a ajuns pe masa CCR, care a constatat conflictul și i-a transmis președintelui Klaus Iohannis să ia act ”de îndată” de cele două demisii.
Președintele nu a semnat și decretele de numire în funcție. Guvernul îi propusese pe Lia Olguța Vasilescu la Ministerul Dezvoltării și pe Mircea Drăghici la Transporturi.
Premierul Viorica Dăncilă anunţat, de curând, că preşedintele a informat-o că nu va accepta propunerile.
Vezi și: Lucian Șova - Klaus Iohannis, înțelegere? Ministrul, către Radu Tudor: Vă privesc în ochi...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News