Data publicării:
Klaus Iohannis a semnat numirea lui Gabriel Oprea ca premier interimar
Klaus Iohannis a decis cine va fi premier interimar.
Klaus Iohannis a semnat luni decretul de numire al lui Gabriel Oprea în funcţia de premier interimar.
"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 iunie a.c., Decretul de desemnare a domnului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către domnul Victor-Viorel Ponta", anunță Administrația Prezidențială.
Inițial, președintele a amânat luarea deciziei până la primirea din partea lui Victor Ponta a unor documente medicale concludente. După ce a analizat situația cu juriștii de la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a luat decizia numirii lui Gabriel Oprea în locul lui Victor Ponta.
Reamintim că Victor Ponta, operat la genunchi în Turcia, i-a scris președintelui o scrisoare în care anunța că nu își poate exercita atribuțiile de premier și îi propunea președintelui numele vicepremierului pentru postul de premier interimar.
VEZI ȘI: Victor Ponta publică pe Facebook buletinul medical cerut de Klaus Iohannis
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News