Data publicării:

Klaus Iohannis a criticat Guvernul în fața delegației FMI

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

"Bun venit la Cotroceni! Este o plăcere să vă primesc aici și aștept cu interes să aud detaliile discuției cu Guvernul. Sper că a fost una bună"...

... așa a început întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și delegația Fondului Monetar Internațional. 

Klaus Iohannis a primit la Palatul Cotroceni delegația FMI, condusă de Andrea Schaechter.

[citeste si]

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au prezentat Preşedintelui României cele mai importante evoluții ale Programului de asistenţă cu caracter preventiv. "Programul a expirat în septembrie 2015, fără o evaluare finală favorabilă, ceea ce a ridicat semne de întrebare cu privire la voința Guvernului de a implementa reformele structurale asumate. În contextul în care, totodată, există serioase rezerve că România îndeplinește condițiile necesare pentru a beneficia de un acord de tip Flexible Credit Line, Președintele României și-a exprimat îngrijorarea cu privire la vulnerabilitățile care pot afecta cadrul fiscal-bugetar viitor", transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă. 

"Abordare fiscal-bugetară prudentă"

A continuat: "În plus, discuţiile au reiterat importanţa deosebită a recuperării întârzierilor în materie de reforme structurale, în special în privinţa eficienței întreprinderilor de stat, o atenție deosebită fiind acordată sectoarelor energiei şi transporturilor. Potrivit evaluărilor actuale, absenţa reformelor structurale ar deveni, pe termen mediu şi lung, un obstacol major în calea performanţei economice. Pe de altă parte, referitor la bugetul pentru anul 2016, s-a evidențiat necesitatea ca România să nu se îndepărteze semnificativ de o abordare fiscal-bugetară prudentă, pentru a preîntâmpina o serie de riscuri macroeconomice. În acest sens, pe termen scurt, se impune păstrarea sub control a deficitului bugetar, ca element de responsabilitate și prudență la nivelul deciziilor de politică economică, astfel încât prognozele economice favorabile să fie reflectate de o creștere economică sustenabilă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel