Kiki Bertens a încheiat colaborarea cu antrenorul Raemon Sluiter
Jucătoarea olandeză de tenis Kiki Bertens, numărul 10 mondial, a anunţat, joi, încheierea colaborării cu antrenorul Raemon Sluiter, după o perioadă de patru ani, la finalul scurtei sale participări la Turneul Campioanelor de la Shenzhen, informează WTA.
"Aş dori să îi mulţumesc lui Kiki pentru încredere, muncă şi abnegaţia de care a dat dovadă în ultimii patru ani", a scris tehnicianul în reţelele de socializare.
Bertens a reacţionat şi ea, la rândul său: "Uneori trebuie să iei decizii dificile, care crezi că îţi vor fi de folos. Nu voi continua să lucrez cu Raemon şi anul viitor. Aş vrea să îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine în ultimii patru ani. Am crescut ca jucătoare şi ca persoană, iar fără tine acest lucru ar fi fost imposibil. Mulţumesc pentru tot! Anul viitor voi lucra cu Elise (Tamaela) ca antrenor."
Sluiter, fost număr 46 mondial, a început să lucreze cu Bertens în august 2015, când aceasta se afla pe locul 110 în lume. Olandeza a avut o ascensiune impresionantă şi a încheiat 2016 pe locul 22, câştigând al doilea său titlu din carieră, la Nurnberg, şi având o primă semifinală de Grand Slam la Roland Garros. În ultimele 13 luni, Bertens a câştigat cele mai importante titluri ale carierei, la Cincinnati în 2018 şi la Madrid anul acesta, reuşind o a doua prezenţă consecutivă la Turneul Campioanelor şi cea mai bună clasare mondială, locul 4 în luna mai.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News