Data publicării:

Kievul se închide pentru 35 de ore. Klitschko: Magazinele, farmaciile, benzinăriile, instituţiile nu vor fi deschise mâine

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunţat că o nouă interdicţie de deplasare va fi instituită în capitala ucraineană începând de luni seară şi până miercuri dimineaţă, informează AFP.

'Va începe astăzi (luni) la ora 20:00 (18:00 GMT) şi va dura până la 23 martie, ora 07:00 (05:00 GMT)', a scris Klitschko pe contul său de Telegram.

'Magazinele, farmaciile, benzinăriile, instituţiile nu vor fi deschise mâine', a precizat el. 'Vă cer tuturor să rămâneţi acasă sau în adăposturi în momentul în care sună sirenele', a adăugat primarul Kievului.

Mai multe interdicţii de deplasare - ultima săptămâna trecută, de marţi seară până joi dimineaţă - au fost deja în vigoare în capitală, pe care trupele ruse încearcă să o încercuiască.

În noaptea de duminică spre luni, un bombardament a lovit un centru comercial în nord-vestul capitalei, omorând cel puţin opt oameni, a confirmat Vitali Klitschko. Şase clădiri rezidenţiale, două şcoli şi două creşe din apropiere au fost de asemenea avariate, a indicat el.

'Din cauza incendiilor, după loviturile aeriene în capitală şi regiune, a fost observată o poluare a aerului', a mai anunţat primarul, cerându-le locuitorilor să nu deschidă ferestrele, iar în exterior să poarte măşti de protecţie FFP2.

Capitala ucraineană s-a golit deja de cel puţin jumătate din cei 3,5 milioane de locuitori de la debutul invaziei armatei ruse în Ucraina, notează Agerpres.

Citeşte şi: Klitschko, mesaj pentru Putin: Sunt gata să mor! Pleacă din Ucraina, întoarce-te acasă!

Vitali Klitschko, primarul Kievului şi fost campion mondial la box, i-a transmis un mesaj dur lui Vladimir Putin.

”Tata m-a învățat că este un mare privilegiu să mori apărându-ți țara. Dacă țara mea are nevoie de viața mea, sunt gata să mor pentru patria mamă, pentru copiii mei, pentru viitorul familiei mele. Nimeni nu vrea să moară, dar Rusia își dorește să reconstruiască fosta uniune, iar noi nu vrem să locuim așa. Vor să ne îngenuncheze, dar luptăm pentru libertate și pentru viitorul copiilor și al țării", a a spus Vitali Klitschko,  într-un interviu pentru news.yahoo.com.

Klitschko i-a transmis un mesaj și președintelui Vladimir Putin. 

”Pleacă din Ucraina, întoarce-te acasă. Este casa noastră și vom lupta pentru ea. Suntem o țară pașnică, dar nu avem altă soluție decât să ne luptăm și să ne apărăm. Acesta este punctul nostru de vedere", a mai spus Vitali Klitschko.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel