Data actualizării:
Data publicării:

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la președinție, iar maghiarii vor avea o voce la alegerile prezidențiale

Autor: Gabriela Ungureanu | Categorie: Politica
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

”Indiferent când vor avea loc alegerile prezidențiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidențiale”, a declarat Kelemen Hunor la ședința de joi a Consiliului Reprezentanților Unionali de la Cluj-Napoca.

El a spus că UDMR va avea un candidat propriu deoarece vrea să arate forța comunității maghiare, care contează și pe care se poate conta în România.

"Candidatul maghiarilor va vorbi despre speranțele și problemele maghiarilor, va vorbi despre problemele societății, dar va avea și un mesaj despre ce fel de țară ne dorim", a spus președintele Uniunii.

În cadrul raportului politic, Kelemen Hunor a subliniat că, prin amânarea anunțării alegerilor prezidențiale, coaliția de guvernare arată că în promisiunile PSD și PNL nu poți să ai încredere.

"Acestea arată că interesele individuale trec, întotdeauna, peste interesele comunității și ale țării. Dacă ați promis că veți organiza alegeri în septembrie, atunci țineți-vă promisiunea! Nu mai căutați explicații care nu stau în picioare, nu invocați ba că e cald afară, ba că e vară. Da, toamna e vremea recoltei, iar iarna e frig. Așa stau lucrurile. Cred că cei din coaliția guvernamentală nu sunt pregătiți și speculează. Nu ar trebui să speculăm, ci ar trebui să ne prezentăm în fața electoratului, să vorbim cu alegătorii, să le spunem ce vrem și să le cerem încrederea. Noi asta vom face", a adăugat liderul UDMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel